USR: Poluarea in Capitala a crescut cu 97% dupa ce Octavian Berceanu a fost inlocuit de Citu. S-au reaprins focurile in Sintesti

politica

USR PLUS sustine ca masuratori ale calitatii aerului arata ca nivelul de poluare din Bucuresti ar fi crescut cu 97% in luna octombrie fata de perioada iulie-septembrie.

Formatiunea atrage atentia asupra faptului ca aceasta crestere a poluarii se inregistreaza la o luna de la demiterea lui Octavian Berceanu din functia de comisar-sef al Garzii Nationale de Mediu.

„Rezultatele obtinute de Octavian Berceanu, in cele 6 luni ca sef al Garzii Nationale de Mediu, au disparut in fumul gros care a reinceput sa intoxice plamanii bucurestenilor. La o luna de la demiterea lui Octavian Berceanu de catre Florin Citu, arderile ilegale de deseuri de la marginea Bucurestiului au reinceput in forta, iar senzorii de masurare a calitatii aerului s-au inrosit din nou, aratand valori de peste 5 ori mai mari fata de limita legala. Doar in luna octombrie, nivelul de poluare din Bucuresti a crescut cu 97% fata de perioada iulie-septembrie a anului acesta”, scrie USR PLUS pe Facebook.

USR PLUS mentioneaza ca in perioada in care Octavian Berceanu s-a aflat la conducerea Garzii de Mediu au fost efectuate peste 1.500 de controale in teren, care au rezultat in sesizari penale, si ca numarul acestor controale a fost de 10 ori mai mare fata de anul anterior. In plus, valorile amenzilor aplicate s-au dublat fata de 2020.

„A fost cea mai de succes perioada a institutiei din ultimii 20 de ani. Ca rezultat, o perioada am respirat aer normal. Performanta lui Octavian Berceanu a fost, insa, sanctionata cu demiterea, iar in locul lui a fost reinstalata Marioara Gatej, cea care a condus institutia in 2020, cand toti indicatorii de poluare erau rosii si cand Romania a fost condamnata de Curtea de Justitie pentru esecul sistematic de a reduce poluarea din Bucuresti. Speram ca cei responsabili de rezolvarea problemei poluarii vor realiza ca respiram cu totii acelasi aer si vor lua masurile necesare”, se arata in postare.

La randul sau, Octavian Berceanu le-a reprosat angajatilor de la Garda de Mediu ca stau „cu mainile in buzunare” in timp ce in Sintesti (Ilfov) sunt „zeci” de focuri pentru topirea cablurilor.

„Azi mi-a plesnit obrazul de rusine cand am vazut fostii colegi din Garda de Mediu stand cu mainile in buzunare, luati prin surprindere de zecile de focuri facute in Sintesti pentru topirea cablurilor. Ilfovul a devenit capitala infractionalitatii de mediu in doar o luna. Imi cer scuze in fata celor 4 milioane de oameni cu plamanii afumati zilnic, cu comorbiditati, in plina pandemie”, a scris el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: