Biroul Național al USR a decis convocarea pentru miercuri, 19 august, a Comitetului Politic, forul extins de conducere al formațiunii, iar unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi va fi situația lui Dominic Fritz și reconfirmarea mandatului său de președinte, potrivit unor surse din partid.
Mișcarea reprezintă o demonstrație de susținere politică pentru Fritz și transmite că USR nu intenționează să lase decizia CCR să provoace și schimbarea conducerii partidului.
Dominic Fritz va primi astfel al doilea vot politic explicit de susținere din partea partidului în mai puțin de două luni.
Pe 19 iunie, la o zi după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut definitiv raportul ANI prin care primarul Timișoarei fusese declarat în conflict de interese, Biroul Național al USR a votat în unanimitate ca Fritz să rămână la conducerea formațiunii.
Fritz anunțase atunci că vrea ca poziția sa să fie validată succesiv de principalele structuri de conducere ale partidului: Biroul Național, Comitetul Politic și, ulterior, Congresul USR.
Reuniunea de miercuri duce astfel susținerea pentru liderul partidului dincolo de conducerea restrânsă. Comitetul Politic reunește conducerea centrală și reprezentanți ai organizațiilor USR din întreaga țară și are o greutate politică mai mare în luarea deciziilor între congresele formațiunii.
Fritz conduce USR din iunie 2025, când a fost ales prin votul membrilor partidului cu 67,24% din voturile exprimate.
Noul vot de încredere vine într-un context mult mai dificil decât cel din iunie.
Curtea Constituțională a stabilit luni, cu o majoritate de cinci voturi la trei, că este constituțională prevederea din noua Lege a integrității care stabilește încetarea mandatului persoanelor declarate definitiv în incompatibilitate sau conflict de interese, dacă termenul de trei ani al interdicției nu s-a împlinit.
Textul prevede că persoanelor aflate în această situație înainte de intrarea în vigoare a noii legi „le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul” după 30 de zile.
Dominic Fritz este unul dintre cei care pot fi afectați, după ce Înalta Curte a menținut definitiv constatarea ANI privind conflictul de interese.
USR și Fritz susțin că noua sancțiune este aplicată retroactiv, întrucât pierderea mandatului actual nu era prevăzută în această formă la momentul faptelor și nici atunci când Fritz a fost reales primar în 2024.
CCR are o interpretare diferită. În comunicatul oficial din 17 august, Curtea a arătat că sancționarea conflictului de interese intră în „marja de apreciere a legiuitorului” și că aplicarea în timp a noilor dispoziții respectă articolul 15 alineatul 2 din Constituție, cel care consacră principiul neretroactivității legii.
Motivarea completă a deciziei va trebui să detalieze această concluzie.
Liderul USR a anunțat că intenționează să continue disputa inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
„Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”, a transmis Fritz după hotărârea CCR.