V-am dat pensii, acum lasati-ne sa va batem copiii si nepotii. Regimul Dragnea instaureaza teroarea

opinii

Decizia Regimului Dragnea de a recurge la represalii de o violenta extrema se bazeaza pe convingerea falsa ca mare parte dintre romani vor tolera asemenea masuri pentru ca tocmai li s-au dublat pensiile. Un calcul prost al mafiei insurabata la putere.

In aceeasi zi in care ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a anuntat dublarea pensiilor, fortele subordonate colegei ei de guvern, Carmen Dan, au trecut la actiuni de o brutalitate extrema impotriva demonstratilor din Piata Victoriei, cum nu s-au mai vazut din anii negri ai perioadei ’90. Sunt sute de oameni care au fost batuti cu salbaticie, care au ajuns in stare de inconstienta in urma gazelor inhalate sau care au fost raniti grav de proiectilele trase de jandarmi. Facebook abunda in imagini cu cei raniti. Marturia jurnalistei Paula Rusu este relevanta, cu atat mai mult cu cat nu poate fi banuita de vreo manipulare avand in vedere ca o perioada a lucrat chiar pentru televiziunea de propaganda a PSD, Romania TV.

„Nicio violenta, doar scandari. Langa mine niste femei striga: ‘Hotii, hotii. Jandarmeria apara hotia. Noi va platim salariile’. Intr-o fractiune de secunda unul din jandarmi le spreiaza pe femei care se trag speriate inapoi. Alti doi jandarmi arunca spre ele cu grenade cu gaze lacrimogene. Lumea se da inapoi un pas.

Imi pare atat de neverosimila scena ca nu percutez. In 30 de secunde nu am mai putut respira, am cazut in genunchi pe caldram dimpreuna cu alti oameni. Un tanar imi intinde o batista de hartie. In spatele meu o fata horcaie stand pe burta pe asfalt.

Reiau. Nu a comis nimeni nicio agresiune, nicio tentativa, nicio violenta impotriva jandarmilor. Au dat cu gaze fiindca au putut. Una din nenumaratele instigari pricinuite de jandarmi. Am plecat spre marginea pietei, catre muzeul Antipa. Abia vedeam de lacrimi, abia respiram de la usturime. A fost momentul in care au inceput sa dea cu niste, nu stiu cum sa le numesc, bubuiau ca niste bombe si imprastiau gaz lacrimogen deasupra multimii pasnice. Subliniez, pasnice. Fumul ala care se vede deasupra multumii in poze e gaz lacrimoge. Uitati-va la poze. Cu fiecare bubuiala, care au inceput sa fie tot mai dese, multimea izbucnea: ‘Nu plecam, nu plecam!’

Doua ore au dat cu gaze lacrimogene in zonele unde era lumea pasnica. Bubuia ca la razboi. Oameni in toata firea cadeau din picioare. Consider ca Jandarmeria a instigat sistematic, prefatand un deznodamant de nedorit.
Ce a urmat, o oroare. Aproape 300 de protestarari si vreo 10 jandarmi raniti (cifre aproximative).

Va spun ca un om care respira cu un singur plaman. Doua lucruri au o valoare de necuprins pentru om: libertatea si sanatate. Nu stii ce ai pana nu pierzi una sau alta”, a relatat Paula Rusu.

Nu incape nicio indoiala ca jandarmii nu ar fi actionat atat de violent si de provocator daca nu aveau ordin de la cel mai inalt nivel. Care in cazul lor este situat in cabinetul lui Carmen Dan. Iar stapanul lui Carmen Dan stie toata lumea cine este.

Dragnea a decis sa recurga la represalii atat de salbatice, specifice regimurilor totalitare, pentru a arata ca nu mai tolereaza niciun fel de opozitie fata de planurile sale. Iar principalul plan este binecunoscut: intrarea in vigoare in timp util a modificarilor la codurile penale sau adoptarea unei ordonante de amnistie astfel incat sa scape de puscarie. Prin actiunile din aceasta vineri neagra, infractorul sef al PSD spera ca va induce in societate o teama atat de mare incat foarte putini vor mai indrazni sa se opuna cand va decide sa se autogratieze si autoamnistieze.

Evident ca violenta de astazi o va deconta la vot. Dar si-a facut niste calcule. Cu televiziunile de propaganda va incerca sa demonstreze ca salbaticiile au fost cauzate de „ceilalti”, iar el nu face decat sa aduca linistea si ordinea atat de ravnite de electoratul PSD. In plus, prin dublarea pensiilor, seful PSD s-a mai gandit ca ii mai vine o multime de electorat din zonele vulnerabile social. Calculul asta simplist, cu mintea lui de taran siret de Teleorman, care ii spune ca nu va pierde prea multe procente la vot prin actiuni tipic totalitare este prost facut.

In primul rand ca nu mai suntem in anii ’90, cand manipulari cu autobuze incendiate de „legionari” functionau ca unse. La fel ca atunci, in curand se va descoperi ca membrii galeriilor de fotbal au fost trimisi chiar de catre PSD pentru a deturna protestul pasnic. In al doilea rand, Dragnea nu este Iliescu. Seful PSD se afla la marginea de jos a sondajelor de opinie, in timp ce Iliescu se afla la 80% cand chema minerii la Bucuresti. In al treilea rand, foarte putini mai cred in promisiunile acestor borfasi din PSD. Dublarea pensiilor este departe inca, insa ranile si suferintele cauzate oamenilor nevinovati din Piata Victoriei sunt vizibile, palpabile si foarte dureroase.

Regimul de teroare cu ajutorul caruia Dragnea crede ca isi va salva pielea ii va pune de fapt pielea pe bat mai curand decat se astepta.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: