Liderul Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), principala forta de opozitie din Turcia, a lansat un apel la un mare miting sambata, la Istanbul, in sprijinul primarului orasului care se afla in inchisoare, Ekrem Imamoglu, transmite Reuters.
„Veti fi prezenti la marele miting de sambata pentru a-l sustine pe Ekrem Imamoglu, pentru a va opune arestarii lui si pentru a spune ca dorim alegeri anticipate?”, a intrebat marti liderul CHP, Ozgur Ozel, multimea adunata in fata primariei din Istanbul pentru a saptea seara consecutiv.
Ozel a precizat ca acest miting va avea loc la pranz pe un imens teren viran din cartierul Maltepe, in partea asiatica a Istanbulului, si nu in fata primariei.
Liderul CHP a adaugat ca nu le va cere manifestantilor sa adune miercuri in fata sediului primariei din Istanbul, unde i-a convocat in fiecare seara de la arestarea lui Imamoglu saptamana trecuta.
Imamoglu, principalul opozant al presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri, destituit oficial din functii duminica si incarcerat la Silivri, in vestul Istanbulului. El este acuzat de „„coruptie”, acuzatie pe care o respinge, denuntand „„o executie fara proces”.