Va candida Alexandru Rafila pentru Ponta la Primaria Capitalei? Ponta: „Pro Romania o sa aiba candidat care va lua multe voturi de la Nicusor Dan si de la Gabriela Firea”

politica

Presedintele Pro Romania, Victor Ponta, a declarat miercuri seara ca formatiunea pe care o conduce va avea un candidat la Primaria capitalei care va oferi o alternativa fata de Nicusor Dan si Gabriela Firea si a precizat ca numele acestuia, dar si ale candidatilor la primariile de sector vor fi anuntate saptamana viitoare, probabil cu Robert Negoita.

„Pro Romania va avea candidati la Primaria capitalei, la primariile de sector si ii anuntam saptamana viitoare, probabil cu Robert Negoita. Ne-am unit fortele cu Robert”, a spus Victor Ponta, la TVR 1, citat de Agerpres.

Intrebat daca va candida la Primaria capitalei, acesta a reiterat faptul ca Pro Romania va avea candidat propriu, despre care si-a exprimat speranta ca va fi mai bun decat el.

„Pro Romania va avea un candidat care va oferi o alternativa fata de domnul Nicusor Dan si doamna Firea. Pro Romania o sa aiba candidat care va lua multe voturi de la Nicusor Dan si de la Gabriela Firea”, a declarat Ponta.

Acesta a sustinut ca nu a avut nicio negociere cu PSD, fiind de parere ca aceia care se afla in jurul liderului social-democrat Marcel Ciolacu vor sa piarda alegerile.

„Sunt oameni in PSD care nu au vrut niciodata sa faca alianta cu Pro Romania si au venit cu tot felul de minciuni, ca le-am cerut, nu le-am cerut nimic. (…) Nu am avut nicio negociere cu PSD. (…) Cu Marcel Ciolacu sunt absolut in regula, dar restul din jurul lui nu vor sa faca nicio alianta, vor sa piarda alegerile, ca sa le castige PNL”, a afirmat Ponta.

El a mai sustinut ca „PSD nu s-a schimbat fata de epoca lui Dragnea” si ca „in jurul lui Ciolacu sunt exact oamenii care erau in jurul lui Dragnea”.

In legatura cu numele doctorului Alexandru Rafila, vehiculat in spatiul public ca posibil candidat al Pro Romania la Primaria capitalei, Victor Ponta a spus: „M-as bucura, pentru ca am o parere foarte buna despre domnia sa”.

Liderul Pro Romania a mai precizat ca partidul pe care-l conduce va avea candidati la toate sectoarele, in toate localitatile si se vor face aliante in judetele unde se va impune acest lucru.

In opinia sa, este o perioada in care s-ar putea face schimbari profunde in Romania, dar acest lucru nu se va intampla.

„Eu cred in continuare si din punctul acesta de vedere sunt dezamagit, daca am avut asteptari la domnul Iohannis, ca nu intelegem ca acum, cu aceasta criza fara precedent, criza de sanatate si criza economica, este un moment o data la 50 ani sa schimbam niste lucruri radical. Sa intelegem ca nu mai putem ramanem cu 41 de judete, ca nu mai putem ramane cu 3.200 de localitati, ca sistemul din Bucuresti cu primar general, sase sectoare si cu Ilfovul de jur imprejur este imposibil de dezvoltat. (…) Acum era momentul. Domnul Iohannis nu mai candideaza in 2024, are toata puterea, nu a avut-o nici Basescu cum o are domnul Iohannis, totul e a lui: schimba, domnule, Romania! Ca noi traim pe modelul din 1968 al lui Ceausescu. Din ce vad, nu cred ca va schimba nimic”, a spus Victor Ponta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: