Va trimite Romania arme grele in Ucraina? Ciuca si Dincu au dat raspunsuri evazive: „Analizam solicitarile”

news

Premierul Nicolae Ciuca a refuzat sa spuna clar daca presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a solicitat ca Romania sa livreze arme tarii sale.

„Analizam solicitarile pe care guvernul ucrainean la va inainta si vom lua o decizie. Cea mai importanta perioada a timpului pe care am petrecut-o la masa discutiilor a fost legata de demersurile umanitare si economice”, a declarat Ciuca, miercuri, intr-o conferinta de presa.

Ministrul Apararii Nationale, Vasile Dincu, a declarat, miercuri, ca in urma vizitei de la Kiev nu s-au luat decizii concrete, iar tara noastra nu va trimite armament catre Ucraina.

„S-a discutat in primul rand despre nevoile specifice pe care le are Ucraina in acest moment, despre coordonare si despre solidaritate. Nu s-au luat decizii concrete, dar au fost decizii importante pentru viitor. Nu numai in acest moment in care trebuie sprijinita Ucraina in fata unei invazii, ci trebuie sa vedem ce vom face in viitor in aceasta zona, in lume, in general. (…) Suntem cel mai important hub umanitar si nu avem in acest moment discutii legate de arme, de trimiterea de material letal”, a spus Dincu, la Cercul Militar National.

El a aratat ca delegatia romana a avut ocazia sa se intalneasca cu principalii actori ai apararii din Ucraina, cu ministrul ucrainean Oleksii Reznikov si cu colaboratorii sai cei mai importanti.

„O vizita normala, mi se pare firesc sa fim si noi acolo, sa dam un exemplu de solidaritate. Romania, insa, a dat din prima zi a razboiului semne de solidaritate si gesturi concrete de solidaritate. Acest gest al delegatiei noastre a completat, sa spunem asa, ajutorul pe care il dam, printr-o intalnire simbolica, acolo, la Kiev, cu prietenii nostri din Ucraina”, a afirmat Vasile Dincu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: