Președintele american Donald Trump a provocat un val masiv de furie și indignare în Marea Britanie după ce, într-un interviu pentru Fox News difuzat joi a afirmat că trupele aliaților NATO din Afganistan „au stat puțin în spate, puțin departe de linia frontului”, sugerând că nu au contribuit decisiv la efortul de război.
Declarațiile vin în contextul criticilor sale recurente la adresa Alianței Nord-Atlantice și au fost percepute ca o jignire directă la adresa sacrificiului militar britanic, scrie The Guardian.
„Nu am avut niciodată nevoie de ei”, a spus Trump, referindu-se la aliații NATO. „Vor spune că au trimis niște trupe în Afganistan. Și așa au făcut, au stat puțin în spate, puțin departe de linia frontului.” El a adăugat că nu este sigur dacă aliații ar veni în ajutorul SUA dacă ar fi nevoie.
Reacțiile britanice au fost imediate. Tan Dhesi, președintele Comisiei pentru Apărare din Camera Comunelor, a calificat afirmațiile drept „îngrozitoare și o insultă la adresa bravilor noștri militari britanici, bărbați și femei, care și-au riscat viața și integritatea fizică pentru a-i ajuta pe aliații noștri, iar mulți dintre ei au făcut dovada sacrificiului suprem”.
Emily Thornberry, președinta Comisiei pentru Afaceri Externe, a mers și mai departe: „Este mult mai mult decât o greșeală, este o insultă” adusă familiilor celor 457 de soldați britanici uciși în Afganistan. „Cum îndrăznește Trump să spună că nu am fost pe linia frontului?”, a întrebat retoric Thornberry.
Calvin Bailey, deputat laburist și fost ofițer RAF care a luptat alături de forțele speciale americane în Afganistan, a declarat că afirmațiile lui Trump „nu au nicio legătură cu realitatea trăită de aceia dintre noi care am fost acolo”.
Ben Obese-Jecty, parlamentar conservator și fost căpitan în Regimentul Regal Yorkshire, a adăugat că este „trist să vedem sacrificiul națiunii noastre și al partenerilor noștri din NATO tratat cu atâta ușurință de către președintele Statelor Unite”.
„Comentariile lui Trump sunt pe atât de jignitoare pe cât sunt de inexacte. A profanat memoria a sute de soldați britanici care au făcut dovada sacrificiului suprem, oameni pe care îi numeam prieteni și camarazi. Dacă ar fi fost un om de onoare, s-ar așeza în genunchi pentru a cere iertare familiilor celor căzuți”, a spus fostul militar și jurnalist Stephen Stewart.
Liderul liberal-democrat Ed Davey a scris pe X: „Trump s-a sustras de la serviciul militar de cinci ori. Cum îndrăznește să pună la îndoială sacrificiul lor? Lui Farage și tuturor celorlalți care încă se gudură pe lângă Trump ar trebui să le fie rușine.”
Regatul Unit a înregistrat al doilea cel mai mare număr de morți în Afganistan (457), după SUA (2.461). Aliații NATO au suferit în total circa 1.160 de decese – aproximativ o treime din totalul coaliției internaționale. Mulți britanici au luptat în zone extrem de periculoase, precum provincia Helmand, alături de americani și danezi.
Criticii britanici subliniază că Trump a evitat serviciul militar în Vietnam prin dispensă medicală pentru „pinteni calcaneeni”, un subiect care a generat controverse repetate în cariera sa politică.