Val de tradari in ALDE. Zamfir il acuza pe Tariceanu de „logodna” cu statul paralel. Recunoaste ca Dancila i-a oferit functia de sef al Senatului

politica

Liderilor senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, il ataca violent pe Calin Popescu Tariceanu pentru ca a parasit guvernarea si il aciza pe acesta de „logodna” cu instrumentele „statului paralel”. Conform unor surse politce, Zamfir ar urma sa primeasca de la PSD functia de sef al Senatului daca reuseste sa atraga parlamentari de la ALDE la PSD.

Intr-o postare pe Facebook, Zamfir ataca „socanta fuziune” cu „Ponta-Tudose-si-un-limbric”. „Calin Popescu Tariceanu este omul care s-a identificat constant in toti acesti ani cu lupta impotriva statului paralel, a abuzurilor din justitie, lucru pentru care l-am pretuit si m-a determinat sa vin in ALDE. Cum sa inteleg acum aceasta logodna cu instrumentele statului paralel?”, adauga Zamfir.

Zamfir a recunoscut ca Dancila i-a propus sa preia functia de sef al Senatului, insa sustine ca a refuzat.

”ALDE LA RASCRUCE

Am profitat de absenta mea din aceste zile pentru a incerca sa diger trecerea brusca pe care ALDE a savarsit-o in doar o saptamana de la a incerca sa dea un suflu nou guvernarii (lucru perfect intemeiat in care cred si eu) la iesirea de la guvernare si indreptarea catre o socanta fuziune cu Ponta-Tudose-si-un-limbric. Nu, evident ca nu am reusit si nu reusesc sa inteleg resorturile acestei decizii la care nu am fost parte, nu doar pentru ca am fost plecat o saptamana in vacanta nu o luna, ci pentru ca probabil fiindu-mi cunoscuta fermitatea convingerilor a fost mai bine sa fiu evitat. Aflu in fiecare zi insa ca nu sunt singurul evitat in luarea acestei decizii atat de importante, colegi cu greutate in partid impartasind aceleasi temeri.

1. ALDE ar fi trebuit sa se inradacineze ca autenticul partid liberal care sa apere capitalul romanesc si sa i apere pe romani de abuzuri. Masurile economice bune luate in guvernarea asta si pozitiile noastre la derapajele PSD ne legitimau pentru asta. Acum soarta noastra este sa fim inghititi de Ponta?

2. Calin Popescu Tariceanu este omul care s-a identificat constant in toti acesti ani cu lupta impotriva statului paralel, a abuzurilor din justitie, lucru pentru care l-am pretuit si m-a determinat sa vin in ALDE. Cum sa inteleg acum aceasta logodna cu instrumentele statului paralel?

3. Renuntarea la candidatura, chiar surprinzatoare pentru foarte multi colegi si nu numai, poate arata forta unui om politic adevarat, capabil de sacrificiu atunci cand crede intr-o lupta in care altul poate o avea o sansa in plus si nu am nimic in minus de spus despre Mircea Diaconu, ci dimpotriva! Dar de ce nu-l putem sustine fara o alianta cu Ponta? In plus, asocierea cu Ponta in mod categoric ii dauneaza si lui Mircea Diaconu!

Acestea sunt lucrurile la care cred ca trebuie sa ne raspundem azi si-n zilele urmatoare inainte de a fi prea tarziu. Mergem dincolo de sustinerea pentru Mircea Diaconu spre o alianta politica sau fuziune? Mergem de azi in grupuri parlamentare comune? De azi suntem „opozitia de stanga” asa cum zice Ponta?

Eu cred ca ALDE trebuie sa fie partidul indentificat cu lupta impotriva abuzurilor, asa cum a inceput, cu adevaratul liberalism, cu partidul care apara drepturile si libertatile oamenilor, cu lipsa compromisurilor care compromit. Nu sunt un taliban, nu sunt nici un naiv, stiu ca politica inseamna si compromis, insa cred ca acest compromis de acum ne poate distruge.

Voi ramane sa lupt pentru credinta mea in cele de mai sus (cu atat mai mult cu cat vad ca nu sunt singurul in ALDE care gandeste asa), nu se pune problema sa particip la vreun joc sau la vreo tradare, nu se pune problema sa accept sa fiu presedintele Senatului (i-am explicat aceste lucruri si doamnei premier cu care am avut o discutie extrem de corecta). Nu plec din ALDE dar spun ferm ca in ciuda neintelegerilor din guvernare si lucrurilor incorecte fata de ALDE nu vad de ce sunt mai frecventabili Ponta-Tudose-limbric decat Dancila-Teodorovici-Fifor!”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook.

Calin Popescu Tariceanu a anuntat furios, duminca seara, ca Viorica Dancila incearca sa-i cumpere pe parlamentarii ALDE. Mai mult decat atat, Dancila a scos pe taraba si functia de presedinte al Senatului.

„Observ de cateva zile o zbatere disperata a d-nei Dancila in incercarea de a se salva de la inec.

A ajuns sa promita cam tuturor parlamentarilor ALDE chiar portofolii ministeriale, doar – doar ii va convinge sa i se alature. Si, cum n-a reusit, acum a scos pe ‘taraba’, tot pentru colegii mei, inclusiv functia de presedinte al Senatului, pe care am anuntat ca o voi elibera la inceputul sesiunii parlamentare de toamna. A facut-o chiar fara sa-si consulte colegii de partid care aspira in mod natural la preluarea acestei demnitati importante, in conditiile in care partidul domniei sale are o majoritate.

Draga Viorica, ai grija, mai ai putin si esti gata sa ajungi cu ‘oferta’ la mine!

P.S. Toate aceste demersuri inspirate de consilierii cu care s-a pricopsit in ultima vreme sunt gandite in logica celor care o ghidoneaza: totul se vinde si se cumpara!

Orice ar face insa, si indiferent de tertipurile la care apeleaza, finalul va fi acelasi: va trebui sa vina in fata Parlamentului pentru a dovedi soliditatea sustinerii. Si atunci…”, a scris, duminica, Tariceanu pe Facebook.

Presedintele PSD, Viorica Dancila, a afirmat, duminica, la Constanta, ca nu va „ceda” guvernarea.

Legat de cedarea guvernarii. Nu o sa plecam de la guvernare. Oamenii in 2016 ne-au dat votul lor de incredere, nu avem voie sa ii dezamagim. Unii care acum ne dau lectii si-au dat demisia la prima adiere de vant. Eu nu o sa imi dau demisia, nu vreau sa va dezamagesc nici pe dumneavoastra, nici pe cei care cred in noi. Daca in Parlamentul Romaniei se va depune motiune si aceasta motiune va trece, cu toate ca eu nu cred, atunci este normal sa respect votul din Parlamentul Romaniei. Dar ne vom bate si in opozitie in aceasta situatie.

Credinta mea este ca motiunea nu va trece, ca sunt in Parlamentul Romaniei oameni de buna credinta care vad ca nu exista alta alternativa, ca asa cum spunea Mihai nu putem inlocui un guvern cu un program politic cu nimic, ca atacurile la adversar nu tin locul unui program de guvernare si eu cred ca vom merge inainte, ca alaturi de dumneavoastra vom castiga alegerile prezidentiale, dupa 15 ani Partidul Social Democrat va avea un presedinte social-democrat, vom avea un guvern social-democrat si vom putea impreuna sa rezolvam toate lucrurile pe care pana acum nu le-am putut rezolva”, a sustinut Viorica Dancila.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: