Valcov ii sfideaza pe judecatori. Infractorul le transmite ca este „la munca, la Guvern”, nu poate sa vina la proces

news

Procesul in care Darius Valcov este acuzat de instigare la dare si luare de mita, a inceput, marti, in Gorj, cu o amanare, judecatorul luand decizia la solicitarea lui si a celorlalti 3 inculpati din dosar. Fostul ministru a transmis ca nu se poate prezenta, fiind la locul de munca, la Guvern.

Fostului ministru al Finantelor si senator de Olt, Darius Valcov, nu s-a prezentat, marti, la Tribunalul Gorj, acesta cerand in scris amanarea termenului de judecata, cu precizarea ca ”se afla in imposibilitatea de a prezenta in fata instantei, intrucat se afla la locul de munca, la Guvernul Romaniei”, informeaza Mediafax.

Ceilalti trei inculpati in dosar, respectiv Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calota, administratorul societatii, ambii judecati pentru dare de mita, dar si functionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mita, au cerut si ei amanarea pentru a-si angaja aparatori. In aceste conditii, magistratul de caz a stabilit ca urmatoarea infatisare sa aiba loc pe 6 noiembrie.

Consilierul premierului Viorica Dancila, Darius Valcov, este acuzat de instigare la dare si luare de mita, procurorii avand informatii ca Valcov ar fi mituit un functionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Olt, Darius Valcov este acuzat ca a initiat constituirea unui numar de trei societati care actionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL si SCA Ciobanu si Asociatii. Ulterior, fostul ministru al Finantelor Publice a decis sa-l coopteze, in cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, functionar al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care sa verifice in prealabil documentatia intocmita de catre angajatii SC Millenium Topographica SRL – avand ca activitate cadastru – astfel incat sa nu fie inregistrate multe respingeri de la OCPI.

Potrivit anchetatorilor, Mircea Dogaru a fost cel care, in perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, functionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mita in forma continuata.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: