Valcov, reactie dementa in fata probelor ca a plagiat. „O parte din cei 19.000 de angajati ai SRI” i-ar fi inscenat acest caz

politica

Darius Valcov, consilier al premierului Dancila, sustine ca acuzatiile privind plagierea tezei sale de doctorat sunt false si sustine ca acestea au fost puse la cale de catre „o parte din cei 19.000 de angajati ai SRI”.

„Pentru ca nu era suficienta decredibilizarea mea, cu inventii privind lingouri si bani ascunsi prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajati ai SRI (am inclus aici si acoperitii), catalogheaza teza mea de doctorat drept una partial plagiata. Raspunsul meu este simplu: EXCLUS!”, a scris Valcov pe Facebook.

Darius Valcov a plagiat mai mult de jumatate din teza de doctorat pe care a sustinut-o in 2008 la Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul Academiei de Stiinte Economice din Bucuresti, conform PressOne, relateaza news.ro.

Potrivit PressOne, mai mult de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei de doctorat a lui Darius Valcov, intitulata “Perfectionarea managementului financiar al intreprinderii in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana”, sunt plagiate. Lucrarea a fost sustinuta la un an de la aderarea la UE, in 2008, tema fiind la acel moment depasita.

Sursele originale identificate de PressOne sunt exclusiv carti de economie care nu sunt disponibile online. Conducatorul de doctorat al lui Darius Valcov este profesorul Emil Negrea de la FFABBV, care intre timp s-a pensionat. Presupusa cercetare este un studiu de caz de 7 pagini, in care este prezentat un profil al companiei TMK Artrom SA din Slatina. Aceasta fabrica tevi de otel fara sudura si face parte din grupul TMK, al doilea producator mondial de tevi, scrie Press One.

Lucrarile din care Valcov a plagiat cele mai multe pagini nu sunt mentionate in bibliografie. Printre lucrarile din care Valcov copiat, uneori inclusiv notele de subsol, se numara: “Managementul modern”, scrisa de Samuel C. Certo, aparuta la Editura Teora din Bucuresti in 2002, “Dictionar de management si finante”, de Richard Koch, Managementul strategic al intreprinderilor si provocarile tranzitiei”, scrisa de Marcela Nanes si aparuta in anul 2000 la Editura All Beck, “Finante manageriale”, scris de canadienii Paul Halpern, Fred Weston si Eugene Brigham, publicat de Editura Economica in 1998, “Finante. Teoria pietelor financiare”, scris de Ion Stancu si publicat la Editura Economica in 1997,“Gestiunea financiara a intreprinderii”, scrisa de Nicolae Schigea, Laura Giurca Vasilescu, Roxana Ispas si Cristian Stanciu, aparuta in 2005 la Editura Universitaria din Craiova.

“Managementul financiar al intreprinderilor in spatiul Uniunii Europene”, este copiat din cartea “Management comparat. Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii si Japonia”, semnata de Ovidiu Nicolescu si aparuta in 1998 la Editura Economica.

In bibliografia tezei sale de la ASE sunt mentionate patru articole pe care le-a semnat impreuna cu Cristian Florin Ciurlau – in prezent conferentiar la Facultatea de Finante, Banci si Contabilitate a Universitatii “Dimitrie Cantemir”.

Dupa ce Valcov a devenit, in 2014, ministru de Finante, Ciurlau a fost numit membru in Consiliul de Administratie al Companiei Nationale Loteria Romana. Ulterior, in noiembrie 2017, Ciurlau a devenit membru in Consiliul de Programare Economica, entitate care face parte din Comisia Nationala de Prognoza.

Principala atributie a Consiliului de Programare Economica este sa urmareasca indeplinirea programului de guvernare. Totusi, acest Consiliu s-a intrunit pana acum doar de trei ori, o data in 2017 si de doua ori in primul semestru din 2018, conform PressOne.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: