„Valiza” se intoarce, Liviu Dragnea si-a inghitit mustata. Rise Project anunta ca vin noi episoade, incepand chiar cu aceasta saptamana

politica

Jurnalistii de la Rise Project anunta ca, incepand din aceasta saptamana, vor publica noi dezvaluiri din seria „Valiza din Teleorman”.

Un utilizator al platformei Reddit Romania i-a intrebat pe jurnalistii de la Rise Project daca mai exista „vreun episod din Valiza”. „Da, mai multe, saptamana asta il anuntam pe urmatorul. Fiecare episod raspunde la o tematica actuala”, a raspuns Rise Project.

La inceputul lunii noiembrie 2018, Rise Project a publicat numeroase documente si imagini despre afacerile Clanului Dragnea din Teleorman, pe care afirma ca le-a gasit intr-o valiza. Valiza continea un hard negru cu 63 GB de continut din computerul unui om important de la Tel Drum, mii de facturi, acte constitutive de firme-fantoma, extrase de cont, sau documente ale unor interpusi. Totodata, sunt salvate 54.710 mailuri plus atasamentele de pe adresa de serviciu.

In valiza mai exista o tableta din 2010 care i-a apartinut directorului general Tel Drum – Petre Pitis si peste 1000 de fotografii din excursii exotice cu anturajul, intamplari din firma si momente de familie.

Printre mailuri sunt unele trimise de pe o adresa salvata Stefan Dragnea, fiul presedintelui PSD, Liviu Dragnea. Mailul este trimis in anul 2010: “Am si eu o datorie la un tip si nu vreau sa cer lu Liviu ca ma cearta, ma poti ajuta sa o achit? A facut o factura cu ulei pentru masini”.

Exista si o agenda cu 980 de numere de telefon stranse in ultimii ani: “Basescu”, “Hrebe”, “Dancila”, “Banicioiu”, “Pieleanu” etc. Unul se remarca, scris cu pauza intre majuscule: “L I V I U”, copii de pe documente personale ale familiei Dragnea si planurile detaliate ale unei proprietati-mamut din Alexandria, in dreptul careia scria “Casa Dragnea”.

Liviu Dragnea a contraatacat a doua zi de la aparitia informatiilor Rise Project, venind la o sedinta a conducerii PSD, nu cu una, ci cu doua valize.

„Am intarziat putin pentru ca am primit doua valize. Prima valiza este cu gogosi de la Rise Project. Sunt aici proaspete. Le mancam aici. A doua valiza, dupa cum probabil stiti eu sunt din Teleorman si ca orice localnic din Teleorman am gasit in fundul curtii o valiza cu documente care nu au ajuns inca la DNA si hai sa vedem ce e aici. Ia uite, dosarul 01 achizitia dosarului Raiffeisen. Retrocedari catre forumul german a grupului etnic german. 03 promovarea procurorilor care i-au inchis dosarelor. 04 declaratii despre banii incasati din chirii. 05 inchirierea caminului de batrana de la forumul german. 06 presiuni asupra unui judecator de la Curtea. Si mai avem niste stickuri”, a spus, in fata jurnalistilor, Liviu Dragnea.

Dragnea anunta ca va prezenta si alte valize „cu ilegalitati trecute sub tacere”.

Replica sefului statului nu s-a lasat asteptata. Iohannis a afirmat ca informatiile furnizate cu o zi inainte de Liviu Dragnea si care-l vizeaza sunt „fake news”, catalogandu-l pe acesta „un disperat care progreseaza”.

”Asta se intampla cand un infractor ajunge in varful statului, iar acest infractor Dragnea progreseaza, nu in domeniul statului de drept, ci in domeniul fake news. E ceea ce in ziua de azi se numeste fake news, inainte de numeau minciuni. Am avut Caragiale, biletelul roz si am ajuns in faza cu valizele. Asa se intampla daca infractorii ajung in varful statului”, a declarat presedintele Klaus Iohannis.

Intrebat de valiza reala, cea care a ajuns la Rise Project, presedintele spune ca ii este straina, desi unii insinueaza ca ar avea cunostinta.

”Nu stiu ce e cu aceste valize, nu am nicio legatura. Omul (n.r.: Dragnea) este disperat si are probleme majore si cauta sa aduca vorba despre alte lucruri si aduce manevre de manipulare”, a mai spus presedintele.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: