Vanghelie, tunuri de peste 40 de milioane de euro, DNA are dovezile. Fostul primar PSD este trimis in judecata, alaturi de opt complici

Vanghelie tunuri de peste 40 de milioane de euro DNA are dovezile. Fostul primar PSD este trimis in judecata alaturi de opt complici
DNA  a anuntat, vineri, trimiterea in judecata a lui Marian Vanghelie, fost primar PSD al Sectorului 5, alaturi de inca opt inculpati. Cei noua sunt acuzati ca au cauzat prejudicii din banii publici de peste 40 de milioane de euro.

Comunicatul DNA

In cauza mediatizata prin comunicatele nr. 62/VIII/3 din 14 ianuarie 2022
si nr. 60/VIII/3 din 13 ianuarie 2022, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata a 9 (noua) inculpati persoane fizice si persoane juridice, dupa cum urmeaza:

PETRE MARIAN-LEONARD, la data faptelor director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata (4 acte materiale), savarsita in vederea obtinerii unui avantaj patrimonial de catre altul si complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave,

VANGHELIE MARIAN-DANIEL, la data faptelor consilier in cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucuresti, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata (4 acte materiale), savarsita in vederea obtinerii unui avantaj patrimonial de catre altul,

V. P., administrator al S.C. GAMES&SPORTS DISTRIBUTION ROMANIA S.R.L., pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata (3 acte materiale), savarsita in vederea obtinerii unui avantaj patrimonial de catre altul,

D. N. E., administrator al S.C. STAR PRO CENTER INTL S.R.L, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, savarsita in vederea obtinerii unui avantaj patrimonial de catre altul,

P. M., administrator al unei societati comerciale, pentru savarsirea infractiunilor de delapidare cu consecinte deosebit de grave si favorizarea faptuitorului,

LUPASCU MARIAN, la data faptelor director general al S.C. Amenajare Edilitara si Salubrizare S.A., pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave

ZIDARESCU LOREDANA IONELA, la data faptelor sef Serviciu Achizitii, ulterior director investitii si achizitii in cadrul S.C. Amenajare Edilitara si Salubrizare S.A., pentru savarsirea infractiunii complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave,

S.C. GAMES&SPORTS DISTRIBUTION ROMANIA S.R.L., societate administrata in fapt de Vanghelie Marian-Daniel, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata (3 acte materiale), savarsita in vederea obtinerii unui avantaj patrimonial de catre altul

S.C. STAR PRO CENTER INTL S.R.L., pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, savarsita in vederea obtinerii unui avantaj patrimonial de catre altul

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In perioada 2016-2017, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, pentru a intra in posesia unor sume mari de bani din fondurile S.C. Economat Sector 5 S.R.L. (unde actionar majoritar este Consiliul Local sector 5) si pentru a asigura foloase necuvenite societatii comerciale Games&Sports Distribution Romania S.R.L., pe care o administra in fapt, prin intermediul S.C. Star Pro Center INTL S.R.L., i-ar fi inlesnit si l-ar fi ajutat, cu intentie, pe inculpatul Petre Marian Leonard ca, in calitate de director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L. – societate cu capital integral de stat, prin indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu prevazute de lege, sa achizitioneze produse alimentare si nealimentare (printre care patinoare artificiale) la preturi supraevaluate fata de preturile pietei, in valoare totala de 139.794.032 lei.

Inculpatul Petre Marian Leonard, in calitate de director general al societatii comerciale cu capital integral de stat Economat Sector 5 S.R.L., actionand in mod contrar intenselor societatii a carei activitate o gestiona, in perioada 2016-2017, ar fi achizitionat produse la preturi supraevaluate fata de preturile pietei in valoare totala de 139.794.032 lei, care, fie nu aveau legatura cu obiectul de activitate al respectivei societati (patinoare artificiale), fie erau produse alimentare dintr-o categorie premium, in conditiile in care societatea fusese infiintata de primaria Sector 5 special pentru a veni in sprijinul cetatenilor din categoriile vulnerabile prin vanzarea de produse alimentare din categoria standard la preturi scazute.

Pentru produsele astfel achizitionate, inculpatul ar fi impus efectuarea platilor fara a exista viza de control financiar preventiv, modalitati in care ar fi creat societatii Economat Sector 5 S.R.L. un prejudiciu in valoare totala de 119.509.417 lei.

In activitatea infractionala, inculpatul Petre Marian Leonard ar fi fost ajutat si de inculpatii V. P., D. N. E., precum si de cele doua persoane juridice inculpate.

Ulterior, in cursul lunii decembrie 2019, inculpatul Petre Marian Leonard, in calitate de director general al societatii apartinand Consiliului Local al Sectorului 5 si inculpata Zidarescu Loredana Ionela, in calitate de director investitii si achizitii in cadrul S.C. Amenajare Edilitara si Salubrizare S.A., l-ar fi ajutat pe inculpatul Lupascu Marian, director general al societatii comerciale cu capital integral de stat Amenajare Edilitara si Salubrizare S.A., sa achizitioneze patinoare artificiale de la S.C. Economat Sector 5 S.R.L. la pret si mai mare fata de pretul de achizitie al acestei din urma societati comerciale, in valoare totala de 139.743.676,96 lei (pret care fusese oricum deja supraevaluat), urmarind sa creeze un circuit financiar caruia sa-i dea aparenta de legalitate. Astfel, s-a cauzat in dauna S.C. Amenajare Edilitara si Salubrizare S.A. un prejudiciu in valoare de 121.401.829 lei.

De asemenea, inculpata P. M., pentru a-l ajuta pe inculpatul Petre Marian Leonard sa nu fie tras la raspundere penala pentru lipsa nejustificata din gestiunea S.C. Economat Sector 5 S.R.L. a unora dintre produsele alimentare achizitionate la preturi supraevaluate, ar fi achitat, prin societatea pe care o administra, intreaga valoare de achizitie a respectivelor produse, desi cunostea ca marfa nu mai exista la acel moment si nici nu putea fi livrata.

Societatile comerciale Economat Sector 5 S.R.L si Amenajare Edilitara si Salubrizare S.A. s-au constituit parti civile in cauza.

In vederea recuperarii prejudiciilor, in cauza s-a dispus sechestrul asigurator asupra unor bunuri si/sau indisponibilizarea unor sume din conturi bancare apartinand inculpatilor:

– Petre Marian Leonard, pana la concurenta sumei de 123.788.876 lei,
– Vanghelie Marian-Daniel pana la concurenta sumei de 2.387.047 lei,
– V. P. pana la concurenta sumei de 2.387.047 lei,

– Lupascu Marian pana la concurenta sumei de 121.401.829 lei,

– Zidarescu Loredana Ionela pana la concurenta sumei de 121.401.829 lei,

– S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L. pana la concurenta sumei de 2.387.047 lei,
– S.C. Star Pro Center INTL S.R.L. pana la concurenta sumei de 114.136.954 lei,
– P. M. pana la concurenta sumei de 3.905.547 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucuresti cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii instituite in cauza.

Facem precizarea ca trimiterea in judecata reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Mentionam ca prezentul comunicat a fost intocmit in conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relatia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Comentarii

Citește mai departe

Generalul (R) STS Florin Mihalache a fost achitat de Curtea de Apel București (CAB), după ce a fost prins în flagrant de DNA verificând cu un aparat UV dacă pe banii primiți ca șpagă scrie „MITĂ”. CAB a refuzat audierea lui Marian Vanghelie și a citat-o de șapte ori pe martora denunțătoare. Generalul în rezervă […]
AUR poartă negocieri cu parlamentari neafiliați și cu aleși proveniți din formațiunile mici pentru înscrierea acestora în partid sau pentru coordonarea voturilor în Parlament, inclusiv la învestirea viitorului guvern. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, nu a exclus posibilitatea ca unii dintre acești parlamentari să primească locuri eligibile pe listele partidului la viitoarele alegeri. Petrișor Peiu […]
Deputatul PNL Alexandru Muraru acuză noua conducere interimară a Televiziunii Române de o tentativă de ingerință editorială, după ce Sorina Matei ar fi intrat într-un grup intern în care aproximativ 200 de jurnaliști discută subiectele, prioritățile și planificarea redacțională. Liberalul solicită audierea acesteia în comisiile reunite pentru cultură ale Parlamentului și constituirea unei comisii de […]
Societatea Navrom Delta SA va suspenda săptămâna viitoare cursa estivală suplimentară dintre Tulcea și Sulina, după creșterea costurilor cu combustibilul. De la 1 octombrie, operatorul va trece la programul de iarnă și va reduce numărul curselor către localitățile din Delta Dunării. Navrom Delta este singura societate care asigură transportul subvenționat de persoane între municipiul Tulcea […]
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, se va căsători sâmbătă, la București, cu interpreta de muzică populară Maria Mihali. Nașul cuplului va fi ministrul Economiei și Finanțelor din Grecia, Kyriakos Pierrakakis, care ocupă și funcția de președinte al Eurogrupului. Întrebat dacă Nazare ar putea fi o variantă de premier, liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu a […]