„Eu cred că, dacă s-ar da mandatul PSD-ului ca să formeze un guvern minoritar, ar reuşi să obţină voturile”, a afirmat Vasilescu, la Realitatea Plus.
Întrebată dacă social-democraţii au început deja negocierile pentru obţinerea unei majorităţi parlamentare, aceasta a evitat să ofere detalii.
„Nu aş putea să dezvolt mai mult. Deci PSD-ul, în continuare, îşi doreşte mandatul de premier ca să poată să guverneze. PSD, în continuare, vrea să facă ceea ce a început cu moţiunea de cenzură: să dea jos acest guvern”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Primarul Craiovei a criticat menţinerea în funcţie a actualului Executiv interimar, despre care a susţinut că nu mai are capacitatea de a guverna şi de a pune în aplicare reformele necesare.
„Credeţi-mă, orice guvern este mai bun decât un guvern care nu are niciun fel de putere, decât aceea de a împovăra în continuare şi de a numi oameni în companiile de stat”, a afirmat Vasilescu.
Aceasta a susţinut că au fost declanşate proceduri de selecţie pentru conducerile unor companii de stat, deşi mandatele actualilor preşedinţi urmează să expire abia anul viitor.
„Au început să facă examene, de exemplu, s-au iniţiat procedurile de concurs pentru companii de stat unde mandatul preşedinţilor expiră anul viitor”, a mai spus liderul social-democrat.
Lia Olguţa Vasilescu a respins şi acuzaţiile potrivit cărora PSD ar avea un parteneriat politic cu preşedintele Nicuşor Dan, susţinând că şeful statului a sprijinit în special USR şi intrarea acestei formaţiuni la guvernare.
„În ceea ce priveşte relaţiile noastre cu domnul preşedinte Nicuşor Dan, vreau să vă spun că cei pe care i-a susţinut foarte mult domnul Nicuşor Dan şi aşa au intrat la guvernare au fost cei de la USR. Partidul Social Democrat nu ar fi intrat niciodată la guvernare cu USR-ul, un partid care, vedeţi şi dumneavoastră, are o politică din a înjura PSD-ul”, a declarat Vasilescu.
Ea a criticat atitudinea USR în negocierile politice şi acuzaţiile referitoare la o presupusă apropiere între PSD şi preşedintele României.
„Mi se pare culmea tupeului acum să vii şi să acuzi Partidul Social Democrat că are un parteneriat cu Nicuşor Dan şi că preşedintele nu îţi mai tolerează, până la urmă, toate mofturile tale. Pentru că aici este vorba de mofturi. Nu vrem aşa, vrem invers”, a afirmat primarul Craiovei.
Vasilescu a susţinut că USR încearcă să impună condiţii PSD, deşi a obţinut un scor electoral mult mai redus la alegerile parlamentare din 2024.
„Un partid care, până la urmă, cred că a luat 8% la alegerile parlamentare, acum a ajuns să pună condiţii primului partid care a câştigat alegerile, dacă să guverneze sau nu”, a mai declarat Lia Olguţa Vasilescu.