Statele Unite au făcut un prim pas concret către relaxarea sancțiunilor aplicate Venezuelei, demarând procesul de deblocare a unor fonduri ale statului sud-american, înghețate în ultimii ani. Anunțul a fost făcut de președinta interimară Delcy Rodriguez, reprezentând un nou semnal de apropiere între Washington și Caracas, după o lungă perioadă de confruntare diplomatică, relatează France24.
Venezuela se află sub sancțiuni americane severe din 2019, inclusiv sub embargo petrolier, după realegerea contestată a lui Nicolas Maduro. În timpul primului mandat al lui Donald Trump, administrația americană a dispus înghețarea fondurilor venezuelene aflate în conturi internaționale. În 2022, Maduro estima valoarea acestora la aproximativ 30 de miliarde de dolari.
Delcy Rodriguez a anunțat la televiziunea de stat că resursele „care aparțin poporului venezuelean” încep să fie deblocate. Potrivit acesteia, fondurile vor fi direcționate către domenii prioritare, în special sistemul sanitar, grav afectat de ani de subfinanțare și lipsuri.
„Acest lucru ne va permite să investim resurse semnificative în echipamente pentru spitale, inclusiv prin achiziții din Statele Unite și din alte țări”, a declarat Rodriguez, fără a preciza valoarea exactă a sumelor eliberate.
Anunțul vine în contextul unor acorduri recente încheiate între autoritățile interimare de la Caracas și administrația americană, sub coordonarea directă a lui Delcy Rodriguez. Aceasta a confirmat existența unor canale de comunicare stabile cu Washingtonul, menționând discuții atât cu președintele Donald Trump, cât și cu secretarul de stat Marco Rubio.
„Am stabilit un program de lucru bazat pe respect și curtoazie”, a afirmat lidera de la Caracas.
Relația în curs de redefinire dintre cele două state are în centru o miză strategică majoră: petrolul. Venezuela deține aproximativ o cincime din rezervele mondiale de țiței și a fost, înainte de impunerea sancțiunilor, un furnizor important pentru piața americană.
Donald Trump a descris conducerea actuală de la Caracas drept „foarte puternică” și a confirmat că Statele Unite preiau deja o parte din petrolul venezuelean, semn că interesele economice încep să primeze în fața conflictului politic.
În paralel, Washingtonul transmite avertismente clare. Secretarul de stat Marco Rubio urmează să declare în fața Comisiei pentru Relații Externe a Senatului că Delcy Rodriguez este „conștientă de soarta lui Nicolas Maduro” și că viitorul său politic depinde de gradul de cooperare cu administrația americană. Rubio avertizează că Statele Unite sunt „pregătite să folosească forța pentru a asigura o cooperare maximă.”
Un alt semn al schimbării de direcție este numirea Laurei F. Dogu ca însărcinat cu afaceri al Statelor Unite la Caracas. Decizia este interpretată drept un pas către restabilirea relațiilor diplomatice complete, suspendate în 2019.
Cu toate acestea, autoritățile venezuelene exclud scenariul unor alegeri anticipate. Constituția prevede un asemenea proces doar în cazul vacantării funcției prezidențiale înainte de jumătatea mandatului. Nicolas Maduro a depus jurământul pentru un nou mandat în ianuarie 2025.
Fiul său, Nicolas Maduro Guerra, a respins categoric posibilitatea organizării de alegeri, afirmând că legislația nu prevede un astfel de scenariu în cazul presupusei „răpiri” a tatălui său, termen folosit pentru a descrie situația fostului lider.
„Nu există niciun termen limită. Alegerile nu sunt în discuție”, a declarat acesta pentru AFP, la Caracas.