Veorica se intalneste cu Calin, vrea sa-l scape de suparare: „Aceasta guvernare este o guvernare eficienta”

politica

Premierul Viorica Dancila spune ca va avea o intalnire, luni, cu liderul ALDE Calin Popescu Tariceanu, pentru a vedea care sunt motivele declaratiilor recente ale acestuia, exprimandu-si increderea ca guvernarea va continua in aceeasi alianta. „O sa am o discutie cu domnul Tariceanu, nu am vorbit inca cu alte formatiuni politice, dar credeti-ma ca trebuie sa gasesc solutii, ca un premier responsabil, ca sa asiguram stabilitatea Romaniei”, afirma Dancila.

„Imi doresc ca aceasta coalitie PSD-ALDE sa mearga in continuare, noi am venit cu un program de guvernare in fata romanilor, impreuna, un program de guvernare pe care am promis ca il vom duce la capat si este important sa facem acest lucru pentru credibilitate. Nu castiga niciun partid si nici celalalt daca, pe drum, unul se desprinde de aceasta alianta si nu tine cont de promisiunile facute electoratului”, a declarat Viorica Dancila duminica seara, la Antena 3, citata de news.ro.

Ea a spus ca reprezentantii celor doua formatiuni vor avea luni o intalnire.

„Avem o intalnire maine. Eu cred ca domnul Tariceanu va dori si ALDE va dori sa mergem in continuare, vom avea o ajustare a programului de guvernare, pentru ca au trecut doi ani si jumatate, lucrurile s-au mai schimbat, trebuie sa avem un program de guvernare si anumite masuri pliate pe realitatea existenta acum in Romania”, a afirmat ea.

Intrebata despre afirmatiile recente ale liderului ALDE Calin Popescu Tariceanu, Dancila a spus: „Nu poti sa fii si la guvernare si in opozitie. In momentul in care esti la guvernare, tot ceea ce se intampla este responsabilitatea intregii aliante, pentru ca impreuna doi ani si jumatate am implementat masurile de guvernare”.

„O sa discut cu domnul Tariceanu de ce a fost asa de suparat, dar eu revin la ceea ce am spus de fiecare data, si in cadrul PSD si in coalitie, cred ca aceste declaratii nu ne fac bine si nu castigam unii in fata altora”, a mai spus Dancila.

Intrebata daca si-a luat masuri de siguranta daca lucrurile in coalitie nu vor merge in directia buna, Dancila a spus: „Eu inca cred ca aceasta coalitie va merge si cred ca aceasta coalitie si colegii din coalitie vor intelege ca avem aceasta responsabilitate pentru Romania si pentru romani”.

„(…) eu stiu ca iesi de la guvernare atunci cand trece o motiune in Parlament, atunci cand nu guvernezi bine, dar eu am spus si repet: aceasta guvernare este o guvernare eficienta. O sa am o discutie cu domnul Tariceanu, nu am vorbit inca cu alte formatiuni politice, dar credeti-ma ca trebuie sa gasesc solutii, ca un premier responsabil, ca sa asiguram stabilitatea Romaniei (…) Voi avea o discutie maine cu domnul Tariceanu si vom vedea care sunt motivele acestor declaratii”, a sustinut Viorica Dancila.

De asemenea, intrebata daca Victor Ponta are sanse sa intre la guvernare cu PRO Romania, Dancila a replicat: „Nu. Noi vrem sa ne continuam guvernarea in aceeasi alianta si consideram ca putem face acest lucru”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: