Veste proasta pentru Kremlin, rachetele HIMARS au ajuns in Ucraina din SUA: „Vara va fi fierbinte pentru ocupantii rusi”

externe

himars, rachete

Lansatoarele multiple de rachete HIMARS oferite de Statele Unite armatei ucrainene au sosit in Ucraina, a anuntat joi ministrul ucrainean al apararii Oleksii Reznikov, potrivit Reuters, citata de Agerpres.

”Ii multumesc colegului meu american si prieten, secretarul apararii Lloyd Austin, pentru aceste instrumente puternice! Vara va fi fierbinte pentru ocupantii rusi. Si ultima pentru unii dintre ei”, a scris pe Twitter ministrul ucrainean.

Desi Washingtonul s-a aratat initial reticent sa transfere Ucrainei astfel de lansatoare multiple de rachete (ce pot lansa rachete ATACMS cu o raza de actiune de 300 de kilometri), de teama ca Ucraina ar putea lovi adanc in interiorul teritoriului rus si ar putea escalada astfel conflictul, a acceptat totusi sa ofere Ucrainei patru lansatoare, dar cu rachete care au raza de actiune mai mica, de circa 80 de kilometri, potrivit unui responsabil al Casei Albe.

Guvernul ucrainean a cerut insistent Occidentului sa-i furnizeze armament greu, in special de piese de artilerie si lansatoare multiple de rachete cu raza lunga de actiune pentru a putea neutraliza artileria ruseasca.

Sosirea lansatoarelor HIMARS in Ucraina survine intr-un moment in care armata ucraineana pierde teren in fata trupelor ruse in estul tarii. Un responsabil militar ucrainean a declarat ca trupele ruse incearca sa incercuiasca unitatile ucrainene in zona orasului Lisiciansk. In directia orasului invecinat Severodonetk trupele ruse au capturat doua localitati, Loskutivka si Rai-Oleksandrivka, a confirmat Statul Major ucrainean.

Inaintarea trupelor ruse la Lisiciansk si Severodonetk lasa trupelor ucrainene un culoar cu o latime de doar patru kilometri pentru a se retrage din zona miniera Zolote. Comandantii ucraineni se confrunta acum cu dilema daca sa ordone retragerea trupelor de acolo sau sa infrunte in continuare puterea de foc a armatei ruse, cu riscul caderii trupelor ucrainene sub incercuire.

In acest timp, separatistii prorusi din regiunea Lugansk sustin ca trupele ruse ar fi taiat accesul pe ultima sosea care leaga orasul Lisiciansk de vestul Ucrainei. Insa un oficial militar ucrainean a declarat ca in pofida pagubelor provocate infrastructurii de bombardamentele rusesti, inca exista rute de aprovizionare a trupelor ucrainene in acea zona.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: