Victima la Colectiv, victima si in Piata Victoriei: „Am venit de la tratamente pentru protest. De la 8:15 pana la 11:30 au dat cu gaz”

news

Adina Apostol, o victima a incendiului din Clubul Colectiv, s-a prezentat la Parchetul Militar pentru a depune o plangere fata de interventia jandarmilor de la protestul din 10 august, ea precizand ca grefele recent aplicate de medici sunt inflamate din cauza gazelor folosite de fortele de ordine.

„Am facut o plangere penala pentru ca am inhalat multe gaze. Ma dor muschii gatului, cateva parti ale grefelor recent puse s-au inrosit si mi se pare ca actiunea jandarmilor din data de 10 august a fost foarte agresiva si nu au facut nimic sa inlature grupele de suporteri care erau langa ei. De la 8:15 pana la 11:30 au dat cu gaz. Nu aveai unde sa fugi. Am mers dupa ceilalti protestatari, ne calcam in picioare pentru ca ne impingeau cu scuturile. Nu stiu ce au fost acele semnale luminoase, nu este o scuza pentru ca eu nu am facut armata. Alta data au reusit sa marginalizeze protestatarii violenti.

Am venit din stranatate pentru protest si ma intorc in Belgia pentru tratamente. Sunt victima Colectiv si am iesit in strada sa protestez. Ordinul dat de subprefect este inadmisibil nu se poate asa ceva. Trebuiau sa inlature grupurile de protestatari violenti, nu sa arunce cu grenade”, a spus Adina Apostol, citata de Mediafax.

Un alt tanar, Marius Rapeanu, s-a prezentat pentru a le furniza procurorilor mai multe informatii privind interventia jandarmilor, insa a precizat ca nu a formulat o plangere penala.

„A fost un dialog cu domnul procuror de caz. Am inhalat gaze lacrimogene in doua randuri. In a doua repriza nu am mai putut respira, am fost luat pe targa mi s-au acordat ingrijirile medicale. Am fost la spital la Floreasca, o sa merg la Spitalul de Ochi pentru ca in continuare simt arsurile. O noapte si o zi nu am putut sa ma odihnesc din cauza acestor arsuri si a acestor gaze care au fost date in mod abuziv. Dar trebuie sa fiu neutru, pentru ca aceste gaze le-am primit la orele 18:30, pana sa vina acesti incitatori, cum au fost numiti de presa. (…) Este adevarat ca ulterior si jandarmii au fost provocati si au ripostat, dar au ripostat abuziv si cu destul de mult gaz. Sunt o victima a unor jandarmi care au primit niste ordine”, a declarat Marius Rapeanu.

Ionel Corbu, procuror la Parchetul Militar, a declarat ca in jur de 30 de protestatari au depus plangeri impotriva jandarmilor, care vor fi reunite intr-un singur dosar penal pentru purtare abuziva si abuz in serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime si vor incepe audierile.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: