Victor Rebengiuc si Oana Pellea, catalogati drept „actorasi de trei lei” la Antena 3. Badea si Gadea, enervati pe campania „Fara penali in functii publice”

news

Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Marius Manole, actorii care au decis sa mearga in Piata Universitatii pentru a strange semnaturi pentru initiativa cetateneasca „Fara penali in functii publice”, au fost catalogati la Antena 3 de Mircea Badea drept „actorasi de trei lei treizeci”.

„Nu-mi spui tu mie, actoras de trei lei treizeci, pe cine sa aleg”, a declarat Badea in emisiunea lui Mihai Gadea, Sinteza zilei.

Vezi video de la minutul 33.35:

„Semnati aceasta initiativa, aplaudati-o si semnati! O tara fara penali poate sa devina o tara adevarata, minunata. Cand n-o sa mai aiba posibilitatea sa fure legal, vom avea si autostrazi, si scoli, si spitale. Cata vreme ei ne fura, ne taraim”, a transmis, miercuri, din Piata Universitatii, actorul Victor Rebengiuc.

Oana Pellea s-a alaturat actiunii pentru ca „pot si pentru ca-mi pasa” si pentru ca „nu vreau sa fie oameni cu probleme penale la conducere”, ceea ce „inseamna nedemocratie, inseamna coruptie, dar nu cred ca exista in Tara Romaneasca vreun om cinstit care sa vrea asa ceva”, mai spune Oana Pellea, care nu are niciun mesaj pentru cei aflati la putere. „Doar strangem semnaturi”, a spus ea.

Timp de o saptamana, in Piata Universitatii, intre orele 17.00 – 20.00, actorii vor strange semnaturi pentru ca persoanele condamnate penal sa nu mai conduca Romania.

Obiectivul USR este ca pana la finalul anului 2018 sa inainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constitutiei prin care sa se interzica persoanelor condamnate penal la pedeapsa inchisorii sa candideze la alegerile locale, parlamentare si prezidentiale, daca au savarsit infractiuni in mod intentionat. Pentru ca proiectul de lege sa ajunga in Parlament sunt necesare cel putin 500.000 de semnaturi ale cetatenilor cu drept de vot din cel putin jumatate din judetele tarii, iar USR s-a angajat sa sprijine acest demers prin intermediul filialelor sale teritoriale.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: