actualitate

Victoria lui Drula cu „mafia lui Radoi”: Liderul sindical a fost trimis in judecata de DNA

Ion Radoi, presedinte al sindicatului Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou, a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care este acuzat de folosirea influentei si de santaj, a informat, luni, DNA.

Aceasta poate fi considerata o victorie a actualului presedinte interimar al USR, care a inceput, ca ministru al Transporturilor, lupta cu mafia de la Metrorex institutionalizata de sindicatul condus de Radoi.

Potrivit DNA, Radoi a fost trimis in judecata sub control judiciar.

„In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut, in esenta, urmatoarea stare de fapt: Prezenta cauza a avut ca obiect investigarea modului in care inculpatul Radoi Ion si-ar fi folosit influenta si autoritatea de lider sindical pentru a obtine foloase necuvenite din exploatarea si administrarea spatiilor comerciale din statiile de metrou si din caile de acces catre metrou, in perioada septembrie 2017 – iulie 2021.

Influenta si autoritatea in calitate de lider sindical ar fi fost folosite in raport cu responsabili decizionali din Ministerul Transporturilor si Infrastructurii si conducerea SC Metrorex SA pentru atingerea unor scopuri personale sau pentru interese de grup, fara legatura cu dialogul social, ori protejarea drepturilor salariatilor”, sustin procurorii, in rechizitoriu.

Contractul vizat de DNA a fost incheiat in cursul anului 2003 intre SC Metrorex SA si SC Sindomet Servcom SRL, firma detinuta de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) si controlata de inculpatul Radoi Ion, ce avea ca obiect exploatarea si administrarea in comun a suprafetelor din statiile de metrou si din caile de acces catre metrou, care se pretau la organizarea de activitati comerciale in scopul obtinerii de profit.

”In realitate, SC Sindomet Servcom SRL a controlat si gestionat singura administrarea spatiilor comerciale de la metroul, avand control total asupra modului de atribuire a contractelor de inchiriere a spatiilor comerciale, a modului de infiintare de noi spatii comerciale si a modul de stabilire a chiriei pentru spatiul comercial inchiriat.

Unele dintre contractele de inchiriere, ar fi fost incheiate de societatea respectiva pe o perioada cu mult mai mare decat durata contractului de asociere in participatiune, care a incetat in luna septembrie 2018. In aceste conditii, invocand existenta unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL, ar fi refuzat sa predea spatiilor comerciale, continuand exploatarea nelegala a acestora si obtinerea de venituri care se ridica la peste 10 milioane de lei lei”, mai arata DNA.

In perioada septembrie 2017 – septembrie 2018, Radoi a inceput demersuri pentru prelungirea succesiva a contractului de asociere in participatiune, folosindu-se de ”influenta si autoritatea functiei”.

Aceste demersuri au vizat santaj cu amenintarea dezvaluiri a unor fapte compromitatoare, care in realitate nici nu s-ar fi intamplat, exercitarea de presiuni sociale asupra ministrilor succesivi in functie prin folosirea si angrenarea angajatilor in greve si proteste nelegale sau mobilizarea salariatilor prin raspandirea de informatii false privind concedierea si nepunerea in circulatie a trenurilor din lipsa de personal, oprirea circulatiei in afara unui cadru onest si de buna- credinta cu partenerii sociali.

In plus, Radoi a inregistrat discutii cu reprezentantii ministerului si ai Metrorex de la negocieri, fara sa ii informeze asupra acestui lucru.

„Mai mult, acesta si-ar fi folosit autoritatea si in raporturile cu ceilalti lideri si membri de sindicat, pentru a-i determina sa nu respecte ordinul/dispozitia directorului general al Metrorex (amenintari cu realizarea unor liste cu angajatii care nu il sprijina in actiunile sale pentru a nu mai beneficia de drepturi sindicale- bilete concediu la Zamora, Caraiman (Busteni) si la mare, amenintari cu efectuarea unor liste de angajati pentru a fi dati afara din sindicat si de la locul de munca in situatia in care directorul ar pleca din functie, amenintari cu divulgarea inregistrarilor pe care le detine, amenintari cu procese).

La data de 25/26 martie 2021, inculpatul Radoi Ion l-ar fi constrans pe ministrul Transportului si Infrastructurii sa acorde in continuare firmei SC Sindomet Servcom SRL drepturile de a folosi spatiile comerciale ocupate in mod abuziv, in scopul de a dobandi in mod injust foloase patrimoniale pentru SC Sindomet Servcom SRL si pentru comerciantii de la Metrou. Constrangerea ar fi fost exercitata prin amenintari cu intreruperea circulatiei metroului, prin initierea si organizarea unui protest ilegal/ a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda imputernicire reprezentantilor statului in AGA), sa dispuna sau sa accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi in continuare spatiile de catre Sindomet (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situatiei din perioada anterioara 2018-2021)”, mentioneaza comunicatul.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Finantistul Andrei Caramitru ofera 100.000 de euro oricui demonstreaza public ca ar fi implicat in vreun proiect de dezvoltare imobiliara

Andrei Caramitru, fiul regretatului actor Ion Caramitru, este recunoscut pentru postarile sale acide de pe…

8 minute ago

Statele membre NATO iau in considerare trimiterea de instructori militari in Ucraina

Unele state membre NATO discuta posibilitatea de a trimite instructori sau contractori militari in Ucraina…

38 de minute ago

Rares Bogdan considera ca alegerile de la Bucuresti se vor castiga cu sub 30% din voturi

Rares Bogdan, prim-vicepresedinte si europarlamentar PNL a declarat, intr-o emisiune gazduita de publicatia online ziare.com,…

53 de minute ago

America va avea un nou 6 ianuarie? Donald Trump si aliatii sai se pregatesc deja sa conteste o eventuala infrangere la alegerile din noiembrie

Donald Trump si aliatii sai pregatesc terenul pentru a contesta o eventuala infrangere in noiembrie,…

O oră ago

Directorul uneia dintre cele mai temute inchisori din Columbia, asasinat dupa ce fusese amenintat cu moartea de catre detinuti

Directorul inchisorii La Modelo, una dintre principalele unitati penitenciare din Columbia, a fost asasinat joi…

O oră ago

Traficant de droguri roman, arestat in Spania, odata cu „cea mai mare captura de metamfetamina din istoria tarii”

Politia spaniola a declarat joi ca a confiscat 1,8 tone de metamfetamina de cristal pe…

2 ore ago