Victorie mare pentru Kovesi in cazul scandalului „Sufrageria”. CSM ii da dreptate si ii trimite la plimbare pe haitasii lui Tudorel Toader

news

CSM a respins, miercuri, solicitarea Inspectiei Judiciare ca Laura Codruta Kovesi sa fie sanctionata pentru refuzul de a se prezenta la audierile din Comisia parlamentara de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009.

”Cu majoritate, respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Laura Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT – BT Sibiu, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu opinie separată, în sensul admiterii acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Laura Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT – BT Sibiu, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, arata CSM.

In acest caz, actiunea disciplinara impotriva Laurei Codruta Kovesi a fost declansata in 18 aprilie de catre Inspectia Judiciara, care ii imputa ca a refuzat de mai multe ori sa se prezinte la audierile Comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009. Inspectorii spun ca prin neprezentarea la Comisie si prin necomunicarea informatiilor solicitate, Kovesi a afectat onoarea profesionala si prestigiul functiei de magistrat.

In 11 iulie, Inspectia Judiciara a declansat o noua cercetare disciplinara fata de fosta sefa a Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Laura Codruta Kovesi, dupa ce in conferinta de presa pe care a sustinut-o in luna februarie la sediul DNA a citit pasaje din stenograme dintr-un dosar aflat in curs.

Aceasta este a patra cercetare disciplinara inceputa de IJ fata de Laura Codruta Kovesi.

Prima actiune disciplinara in cazul procurorului sef al DNA a fost declansata de Inspectia Judiciara in 12 ianuarie, o actiune similara fiind declansata si in cazul lui Marius Iacob, procuror-sef adjunct al DNA. Procurorului sef al DNA i se imputa, intre altele, manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu.

Una dintre abaterile constatate de IJ in cazul lui Kovesi se refera la inregistrarile aparute in spatiul public, din timpul unei sedinte de lucru din 18 iunie 2017.

De asemenea, procurorului sef al DNA i se imputa ca „a folosit fata de colegii procurori un ton superior si agresiv, inadmisibil in raport cu standardele minimale de etica si deontologie ale unui magistrat, de natura a genera in randul opiniei publice un sentiment de indignare si a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor suprematiei Constitutiei si a legilor, precum si a impartialitatii procurorilor”.

In 11 aprilie, Inspectia Judiciara a anuntat ca a inceput o alta actiune disciplinara fata de Kovesi, inspectorii judiciari spunand ca Laura Codruta Kovesi a savarsit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, dupa ce si-ar fi desemnat consilierul judecator Dana Titian sa faca verificari la doua servicii teritoriale.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: