(Video) Cenzura in Rusia lui Putin atinge noi cote penibile: Un pianist a fost saltat de pe scena, un jurnalist risca 10 ani de inchisoare

externe

Cenzura atinge noi cote in Rusia lui Putin. Vineri au aparut informatii despre cum au fost saltati saptamana aceasta de fortele de ordine un pianist si un jurnalist.

Pianistul Alexei Lubimov a fost luat direct de pe scena dupa ce a interpretat la Moscova, in prima parte a concertului sau, o lucrare de Valentin Silvestrov, compozitor refugiat in Germania care l-a comparat pe Vladimir Putin cu Bin Laden.

Muzica a fost intrerupta de Politie, dupa ce a invocat o alerta anonima cu bomba.

Rusul in varsta de 77 de ani canta impreuna cu soprana Yana Ivanilova atunci cand agentii de Politie au aparut pe scena, in a doua parte a serii, cerandu-i muzicianului sa se opreasca. In ciuda presiunii, Alexei Liubimov a incheiat, in aplauze, interpretarea Impromptu No.2 Op.90 de Schubert.

Filmari cu intreruperea de catre politia moscovita a concertului lui Alexei Lubimov au fost distribuite pe retelele de socializare de catre publicul prezent in sala. Imaginile difuzate pe Twitter sau pe Telegram arata doi agenti langa pianist, in timp ce acesta canta, aplecandu-se spre el, apoi adresandu-se spectatorilor. Cand si-a incheiat interpretarea, Alexei Liubimov a ridicat curajos un brat victorios catre tavan, in timp ce publicul l-a ovationat.

Evacuata, cladirea a fost perchezitionata, in zadar, doua ore si jumatate.

„Am asteptat mai intai sosirea cainilor, apoi acestia au verificat spatiile. Totul a durat pana la miezul noptii”, a marturisit joi un angajat al salii Rassvet, pentru ziarul independent The Moscow Times, potrivit News.ro.

In spatele amenintarii false cu bomba se afla, poate, un motiv politic, au simtit multi observatori. Sosirea politiei „ar putea fi legata de nationalitatea compozitorului”, mentioneaza de exemplu angajatul Rassvet. Pentru ca inainte de a canta muzica romanticului austriac, Alexei Lubimov interpretase o lucrare de Valentin Silvestrov. Refugiat in Germania de la inceputul invaziei ruse, cunoscutul compozitor ucrainean, acum in varsta de 84 de ani, crease in special in ultimele saptamani o noua orchestratie a „Rugaciunii pentru Ucraina”, un imn patriotic traditional. Compozitia a fost interpretata in special in martie, in cadrul Concertului pentru Ucraina organizat de Met Opera din New York.

Prieten cu Valentin Silvestrov, Alexei Lubimov a ales sa cante la Moscova ciclul muzical „Stufen” pentru soprana si pian, opera la care cei doi artisti colaborasera deja in trecut, mai ales in 1989. Neagreat de autoritatile sovietice, compozitorul nu si-a retinut cuvintele cand a fost intrebat despre presedintele rus Vladimir Putin. „Cine il sprijina pe Putin? Criminalii! I-a recrutat si i-a imbracat in costume elegante”, a spus Valentin Silvestrov intr-un interviu acordat postului german Deutsche Welle luna trecuta. Este un terorist ca Bin Laden, dar de o mie de ori mai puternic. Ar trebui sa fie considerat drept terorist international si trecut pe lista de urmariti”.

Jurnalistul din Siberia care risca 10 ani de inchisoare pentru un articol

In aceeasi linie, vineri, justitia rusa a ordonat arestarea preventiva in asteptarea procesului a unui jurnalist siberian care a afirmat ca 11 membri ai politiei ruse au refuzat sa participe la campania militara a Rusiei in Ucraina.

Barbatul, care este redactor-sef al unui site din regiunea siberiana Hakasia, este acuzat ca a raspandit ”informatii false in mod deliberat” despre fortele armate ruse, a explicat Comisia de ancheta al Federatiei Ruse intr-un comunicat, potrivit Agerpres.

Daca va fi gasit vinovat, acest jurnalist risca pana la 10 ani de inchisoare, potrivit Comisiei de ancheta.

La inceputul acestei saptamani, anchetatorii i-au perchezitionat apartamentul si au confiscat 15.000 de dolari si peste 1.200 de euro in numerar, a afirmat Comisia de ancheta.

Biroul local al acestui organism nu a furnizat numele jurnalistului, dar se pare ca este Mihail Afanasiev, redactor-sef al site-ului de stiri Novii Fokus (New Focus) al carui sediu se afla in regiunea Hakasia.

La inceputul lunii aprilie, Mihail Afanasiev, citand surse, a declarat ca 11 membri ai fortelor speciale din cadrul Ministerului de Interne au fost supusi presiunilor autoritatilor dupa ce au refuzat sa fie trimisi in Ucraina.

Presa care se opune Kremlinului, sugrumata

Articolul semnat de Afanasiev a fost citat pe retelele de socializare. Vineri a fost blocata versiunea in limba rusa a site-ului Moscow Times, care a citat articolul lui Afanasiev.

”Rusia a blocat vineri serviciul in limba rusa al Moscow Times, dupa ce a publicat ceea ce autoritatile considera a fi informatii false despre politisti care refuza sa lupte in Ucraina”, a spus ziarul pe site-ul sau.

Afanasiev, in varsta de 45 de ani, a spus anterior ca nu are nicio intentie sa paraseasca Rusia.

Din 24 februarie, autoritatile ruse si-au intarit controlul asupra mass-media si asupra tuturor formelor de opozitie, prin inchiderea mai multor redactii cu sediul in Rusia si prin efectuarea de arestari in masa.

Este interzisa folosirea cuvantului „razboi” pentru a vorbi despre operatiunile desfasurate de fortele armate ruse in Ucraina si calificate drept „operatiune militara speciala” de catre Kremlin. In lumea culturii, conflictul a dus in cele din urma la o cascada de anulari de concerte, lansari de filme si chiar turnee de balet.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: