Video, dovada ca nava rusa „Ivan Khurs” a fost lovita de o drona maritima in Marea Neagra. Moscova sustinea ca toate dronele au fost distruse

externe

Surse ucrainene au dat publicitatii imagini cu momentul in care o drona maritima loveste nava rusa Ivan Khurs. Moscova a recunoscut miercuri ca nava a fost atacata, insa a sustinut ca toate cele trei drone care au atacat-o au fost distruse.

„Nava rusa de recunoastere Ivan Khurs a fost lovita de o drona marina. Imagini cu presupusul atac asupra navei au fost publicate online.

Anterior, Ministerul rus al Apararii a declarat ca atacul a fost respins si ca toate ‘dronele inamice; au fost distruse.

Nava de razboi rusa, stii ce ai de facut…”, a scris Nexta pe Twitter.

Nava de recunoastere Ivan Khurs din cadrul Flotei ruse a Marii Negre ar fi fost atacata miercuri de cel putin trei drone maritime, scrie Defense Express, care citeaza presa rusa.

Atacul ar fi avut loc in timp ce nava trecea prin stramtoarea Bosfor. Distanta aproximativa dintre teritoriul controlat de Ucraina in Marea Neagra si zona in care nava Ivan Khurs ar fi fost atacata este de peste 400 km.

Moscova a sustinut ca echipajul a respins atacul si ca nava nu a suferit nicio paguba.

Ivan Khurs (Proiectul 18280) este o nava de recunoastere ce face parte din Flota rusa din Marea Neagra. A fost lansata in 2017 si pusa in functiune in 2018.

Nava este echipata cu diverse complexe de radiorecunoastere si de razboi electronic, precum si cu sisteme de comunicatii pentru a facilita gestionarea flotei. Nava este destinata monitorizarii sistemelor de aparare antiracheta.

In acelasi timp, datorita rolului sau de nava de recunoastere, Ivan Khurs este dotata cu mai multe suporturi de mitraliere cu piedestal pentru KPVT de 14,5 mm si mai multe MANPADS (sisteme portabile de aparare aeriana). Nava este deservita de un echipaj de 120 de persoane.

Moscova a dat publicitatii imagini cu momentul in care una dintre dronele maritime a fost distrusa.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: