Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și o atenționare cod galben de vreme severă care vizează vestul țării, inclusiv județele din Banat. Avertizarea a intrat în vigoare luni, la ora 12, și este valabilă până joi, ora 10.
Potrivit meteorologilor, în Banat, Crișana și alte regiuni din vestul României sunt așteptate perioade de instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp și izolat chiar la 30–40 l/mp.
Pentru județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara a fost emis și un cod galben valabil de luni, ora 13, până marți, ora 14. În această perioadă, vântul va avea intensificări puternice, cu rafale estimate între 50 și 70 km/h.
Meteorologii anunță și o răcire accentuată a vremii începând de marți. Temperaturile vor scădea semnificativ în vestul țării, iar vremea va deveni mai rece decât normalul perioadei. În zonele montane înalte sunt posibile chiar și precipitații mixte în nopțile următoare.
Cel mai probabil vijeliile se vor muta în sud-est.
Până joi dimineața sunt prognozate temperaturi mai mici decât ar fi normal în această perioadă. Maximele nu vor depăși 18 grade, iar minimele vor coborî până la 4 grade în Transilvania. În noaptea de miercuri spre joi sunt așteptate precipitații mixte în zonele de munte.