„Viorica Dancila este teleghidata”. Deputat PSD, atac furios la adresa premierului: „I-a tradat pe pesedisti”

politica

Liviu Plesoianu, contracandidat al Vioricai Dancila pentru functia de presedinte PSD, o acuza pe aceasta ca se dezice de lupta impotriva statului paralel, dusa pana de curand de PSD, si spune ca a „Dancila a predat cu arme si munitii partidul inclusiv fata de domnul Klaus Iohannis”.

„Doamna Dancila, dupa cum bine stiti, urca impreuna cu mine pe scena la mitingul din 9 iunie 2018, in spatele domniei sale era un ecran mare de tot pe care il vedea toata lumea, sutele de mii de oameni care au fost in Piata Victoriei pe care scria, ce sa vedem, jos statul paralel, in fata doamnei Dancila era un pupitru pe care scria tot jos statul paralel, acum doamna Dancila spune in mod repetat ca nu stie daca exista ca parerile sunt impartite, eu nu pot sa accept asa ceva, vedeti noi putem sa avem idei, putem sa intram in polemica, putem sa avem idei diferite, dar este important sa ramanem pe ideea pe care am avut-o pana acum, nu sa ne transformam de pe o zi pe alta… sa ne tragem de sfori… a si spus ca este alt om acum, ca dintr-o data s-a regasit pe sine, ca pana acum nu a fost dansa, va dati seama ca premierul Romaniei spune ca nu a fost cu adevarat ea insasi pana acum. Nu am cum sa nu ma gandesc la faptul ca este teleghidata, nu am cum sa ma gandesc”, a declarat Liviu Plesoianu, citat de Mediafax.

Intrebat de cine e controlata, Plesoianu a raspuns: „Nu stiu. De oameni care nu fac parte din statul paralel pentru ca statul paralel nu exista”.

Acesta acuza si ca „doamna Dancila a predat cu arme si munitii partidul inclusiv fata de domnul Klaus Iohannis, doamna Dancila nu a vrut sa faca acea restructurare atunci, a stat incontinuu si a asteptat de la Iohannis o reactie, inclusiv atunci cand a fost vorba despre revocarea lui Augustin Lazar, nu s-a mai intamplat absolut nimic. Ce este foarte sigur este ca sunt foarte multi oameni, oameni simpli care voteaza acest partid si care sunt ingrozitor de suparati pe ce se intampla in momentul de fata, pentru ca se simt tradati”.

Liviu Plesoianu a anuntat ca va candida pentru functia de presedinte PSD, functie pentru care va lupta cu Viorica Dancila.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: