Vlad Voiculescu, dupa decizia DNA in cazul diplomei sale: „Este oare o tara sau un balamuc? Multumiri pentru verificarea diplomei”

politica

Copresedintele USR PLUS Bucuresti Vlad Voiculescu a anuntat, vineri, ca DNA a clasat o plangere formulata de catre Coalitia pentru Natiune in legatura cu diploma sa de absolvire a facultatii.

„Intrerupem linistea acestui cont pentru un comunicat important pentru tara: ‘Coalitia pentru Natiune’ (mareata organizatie cu maret nume si maret conducator) a depus la DNA o plangere penala impotriva mea. Mai precis impotriva diplomei mele de la Wirtschaftsuniversitat-Wien. Nu stiam, dar nici surprins nu sunt. DNA a clasat plangerea formulata in baza art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedura penala: ‘fapta nu exista’. Procurorul a consemnat in ordonanta de clasare ca a primit documente relevante atat de la Ministerul Educatiei, cat si de la Centrul de Echivalare a Diplomelor”, a scris fostul ministru al Sanatatii, pe Facebook.

El si-a exprimat nemultumirea privind faptul ca in spatiul public s-a sustinut ca diploma sa de studii nu ar exista, desi aceasta este emisa de o universitate „de top” din Europa si a fost publicata in repetate randuri.

„Un loc in care presa poate prosti oamenii ca o diploma nu exista, chiar daca 1) este emisa de o universitate de top din Europa; 2) a fost publicata (de cateva zeci sau sute de ori); 3) este recunoscuta de Ministerul Educatiei… un astfel de loc este oare o tara sau un balamuc? In orice caz, multumiri Parchetului anticoruptie al tarii pentru verificarea diplomei”, a completat Voiculescu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: