Vladimir Gaitan, la Antena 3: „Cine este Victor Rebengiuc sa ii ceara ministrului Justitiei demisia?”. Atac violent la adresa actorilor care se implica civic

politica

Actorul Vladimir Gaitan a lansat un atac violent, la Antena 3, la adresa actorilor care s-au implicat civic in ultima perioada. Este vorba despre Victor Rebengiuc, Marius Manole si, mai ales, Tudor Chirila.

Gaitan sustine ca actorii care s-au solidarizat cu magistratii si au protestat in fata teatrelor au fost fortati de Tudor Chirila sa se implice astfel. Gaitan mai sustine ca actorii nici macar nu stiau de ce protesteaza.

”Tristetea cea mare este ca daca imi intreb colegii ce este Ordonanta 7 este ca nici nu stiu pentru ce protesteaza. Sa faci povestea in fata teatrului tau, unde, peste cateva minute, tu trebuie sa intri si sa iti faci datoria, mi se pare o inchietate. Ma gandesc la marii nostri actori, la cei care nu mai sunt printre noi, Marin Moraru, Stefan Iordache, veneau cu o ora inainte, isi repetau textul, aveau alte preocupari.

Colegul meu Tudor Chirila si-a scos colegii in fata teatrului si zice: Astazi am hotarat sa protestam. Nimeni nu a intrebat pentru ca el este o personalitate foarte agresiva si au iesit ca oile sa protesteze. L-am si intrebat pe unul: ma, dar tu stiai pentru ce protestezi? Raspunsului lui a fost: Ne-a spus Tudor sa iesim. Eu ii zic: Dar asta era treaba voastra in loc sa mergeti in teatru sa va pregatiti pentru ce urmeaza? E un ritual. Face parte din viata noastra. Ati iesit cu trei biletele in fata teatrului. Ce dr*cu aveati voi cu ordonanta aia 7 despre care nici nu stiti cu ce se mananca”, a declarat Gaitan la Antena 3.

Gaitan i-a atacat apoi si pe Victor Rebengiuc si Marius Manole.

„In nenorocirea lor, acest Guvern pe care il injura ei si care e atat de detestat, fara sa inteleaga de ce, acest Guvern le-a triplat salariile actorilor. Au iesit dintr-o mizerie. Eu imi amintesc ca am plecat din teatru in pensie cu salariu taiat de Boc si Basescu si nimeni nu a protestat. Nimeni nu a iesit pentru mine si colegii mei care ne-am pensionat cu niste pensii de mizerie. Ma, asa cum sunt oamenii astia, un actor, un doctor si-au indemnate coloana, au niste salarii si ei ies cu: Tudorele, aproba nu stiu ce, in conditiile in care ei nu stiu ce cuprinde ordonanta. Sunt doua bresle diferite. Il vad pe Marius Manole, ma copile, du-te pe scena… Ma uit la Rebengiuc, i-au dat o hartie acum: Toader, demisia. Cine este Victor Rebengiuc sa ii ceara ministrului demisia?”, a mai spus actorul Vladimir Gaitan.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: