Vodafone Romania confirma, ordonanta disperata a PSD va creste preturile la abonamente. Reactie dura a companiei

pagina verde

Vodafone Romania, al doilea jucator de pe piata locala de telefonie mobila si una dintre cele mai mari companii din economie, a atacat in termeni duri propunerile facute marti de Ministerul Finantelor de a creste taxele platite de companiile de comunicatii.

Vodafone Romania, al doilea jucator de pe piata locala de telefonie mobila si una dintre cele mai mari companii din economie, a atacat in termeni duri propunerile facute marti de Ministerul Finantelor de a creste taxele platite de companiile de comunicatii.

„Masurile propuse prin Ordonanta de Urgenta care vizeaza modificarea cadrului de reglementare a comunicatiilor electronice afecteaza iremediabil nu doar dezvoltarea economiei digitale, dar si interesele utilizatorilor finali. Acestia din urma vor fi nevoiti sa suporte in pretul serviciilor achizitionate, atat noile taxe introduse, cat si cresterea celor existente.

Noile masuri nu au facut obiectul niciunui proces de consultare cu industria de telecomunicatii sau cu autoritatea de reglementare in domeniu. Mai mult, nu a avut loc niciun demers de informare a actorilor principali din piata cu privire la impactul semnificativ pe care aceste masuri, in cazul in care vor fi adoptate, il vor avea asupra activitatii acestora”, au declarat pentru ZF reprezentantii Vodafone, citati de Mediafax.

Reprezentantii companiei arata si ca propunerile contravin normelor europene fiind in acelasi timp excesive.

„Orice modificare legislativa, indiferent de domeniul caruia i se aplica, trebuie sa fie justa, proportionala in ceea ce priveste raportul cost-beneficiu si necesara. Consideram ca noile masuri, care ar urma sa se aplice in mai putin de 2 saptamani, nu indeplinesc niciuna dintre aceste conditii, pe baza urmatoarelor considerente:

# contravin grav cadrului de reglementare european in vigoare, prin incalcarea principiului neutralitatii tehnologice si a prevederilor privind cadrul general de autorizare a retelelor si serviciilor de comunicatii; avand in vedere faptul ca Romania a transpus deja aceste prevederi in legislatia nationala, modificarea lor poate atrage dispunerea din partea autoritatilor europene a unor proceduri de infringement, cu aplicarea corespunzatoare de sanctiuni;

# masurile impuse in sarcina industriei sunt excesive, cresterile de taxe fiind fara precedent in istoria industiei de telecom din Romania; necesitatea impunerii acestor masuri este cu atat mai contestabila, in conditiile in care industria va fi nevoita sa aloce investitii masive pentru indeplinirea obiectivelor de tara pe care Guvernul Romaniei este pe cale de a si le asuma in cadrul Strategiei Nationale 5G;

# totodata, necesitatea aplicarii masurilor de crestere a taxelor existente si de introducere a unora noi nu are justificare in conditiile in care ANCOM inregistreaza in cursul anului 2018 un excedent bugetar semnificativ, din care urmau sa fie atribuite peste 500 milioane lei catre proiecte din zona IT&C, conform unui proiect de Ordonanta de Urgenta emis la sfarsitul lunii iunie a.c.”

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: