„Voi sa fiu testat! Voi sa-mi bage medica Firea sarma-n nas!”. CTP o executa pe populista Gabriela Firea

analize

Cristian Tudor Popescu o ironizeaza din nou pe Gabriela Firea, care a anuntat saptamana trecuta, cu mare tam-tam, ca va declansa o testare in masa a bucurestenilor. Nu s-a intamplat nimic insa.

„Ce se intampla cu testarea ‘la minut’, stiintifica, esantionata, cu participarea extraordinara a presedintilor de scara de bloc, a tuturor bucurestenilor, dor cu dor, se face raiul, cum a zis ex-ministrul Costache cand s-a pierdut cu Firea? Ieri trebuia sa inceapa si vad ca Firea si Cercel tac malc. Credeam ca, dupa ce a pus pe gratar Balena Albastra si s-a protejat de virusii guvernamentali, generaleasa Capitalei e gata-gata sa le-o arda si covizilor.

Caci, m-am sucit. Voi sa fiu testat! Voi sa-mi bage medica Firea sarma-n nas!”, a spus CTP la Europa FM.

El a avut si alte mesaje legate de actuala criza sanitara.

„Sunt satul de vedetele ce ne transmit cum ‘rezista’ izolarii in penthouseurile, vilele cu piscina si domeniile lor si indeamna vesele familiile care traiesc inainte de izolare, in izolare si dupa, parinti cu 2-3 copii in doua camere de bloc, sa faca aerobic si sa fie optimisti.

Spitalele, nu supermarketurile, strazile sau farmaciile, spitalele devin crescatoriile nationale de Covid. Ma gandesc ce-o fi pe capul bolnavilor de altceva, cu afectiuni cardiace, digestive, respiratorii, care fac o criza si au nevoie de internare. Se duc la spital ca la locul pentru murit, ca in Evul Mediu?

Mai e o speranta: stafilococii, klebsiella, piocianicul si alti bastinasi ai spitalelor romanesti sa sara la veneticii covizi, navalitori pe mosiile si pacientii lor”, a mai spus CTP.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anuntat saptamana trecuta ca in Bucuresti va fi lansat un program de testare pe scara larga in ceea ce priveste COVID-19, avand prioritate persoanele de peste 65 de ani si cele cu diverse patologii.

„Am discutat acest aspect ieri cu domnul profesor Streinu-Cercel si, impreuna cu Ministerul Sanatatii, atat cu domnul ministru, cat si cu domnul secretar de stat Horatiu Moldovan, demaram un program pentru Capitala pentru testarea pe categorii de risc. Prima, peste 65 de ani; persoanele cu alte patologii si pe urma celelalte grupe de risc. In acest sens, am raspuns in cateva ore pozitiv apelului domnului profesor Streinu-Cercel care aseara intr-o emisiune televizata a solicitat pentru demararea acestui program, in prima etapa, un numar de 12 masini, pentru ca acestea sa duca medicii epidemiologi si virusologi la posibilii pacienti acasa sau la persoanele care nu au simptome, dar trebuie sa fie testate”, a precizat Firea, pentru Realitatea TV.

Ea a mentionat ca in Bucuresti exista 483.000 de persoane care au peste 65 de ani. Primarul general a aratat insa ca nu se cunoaste cu exactitate cand va fi demarat programul de testare.

„Astazi, Primaria Capitalei, prin Compania de Management al Traficului, a predat deja cu titlu gratuit pe toata perioada acestei pandemii Institutului de Boli Infectioase si Tropicale ‘Matei Bals’ un numar de 12 masini ecologie, electrice, pentru a intra in acest program de testare pe scara larga a bucurestenilor. Noi ne pregatim, iar momentul debutului il stabileste domnul profesor Streinu-Cercel. Noi toti lucram sub coordonarea domniei sale”, a spus Gabriela Firea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: