„Vom fi primii”. Rusii anunta ca au vaccinul, SUA reactioneaza cu scepticism. Anthony Fauci: „Sper ca il testeaza inainte de a-l administra”

externe

Imunologul Anthony Fauci, vocea ratiunii stiintifice din Statele Unite cu privire la pandemia de COVID-19, si-a exprimat vineri indoieli cu privire la siguranta vaccinurilor dezvoltate in prezent de Rusia si China, informeaza AFP, citata de Agerpres.

„Sper cu adevarat ca rusii si chinezii isi testeaza vaccinurile inainte de a le administra”, a declarat Fauci in timpul unei audieri in Congresul american.

„Sa afirmi ca dispui de un vaccin gata de a fi distribuit inainte chiar de a-l testa este, dupa parerea mea, problematic, ca sa nu spun mai mult”, a adaugat respectatul director al Institutului american de boli infectioase, care considera ca SUA nu vor fi nevoite sa depinda de vaccinurile altor tari.

Rusia a anuntat saptamana aceasta ca spera sa inceapa productia industriala a doua vaccinuri COVID-19 concepute de cercetatorii din centrele de cercetare de stat incepand din septembrie sau octombrie. Kiril Dmitriev, presedintele unui fond suveran ce finanteaza dezvoltarea unuia din cele doua vaccinuri, a comparat cursa actuala pentru obtinerea vaccinul anti-COVID-19 cu cucerirea spatiului.

„Americanii au fost uimiti cand au auzit semnalul Sputnik-ului”, primul satelit lansat de URSS in 1957, a declarat Dmitriev pentru canalul american de stiri CNN. „Cu vaccinul va fi la fel. Vom fi primii”.

Moscova nu a facut cunoscute date stiintifice care sa sustina siguranta si eficacitatea vaccinurilor sale.

Mai multe proiecte care urmaresc obtinerea unui vaccin au aratat rezultate incurajatoare, inclusiv incercarile unui institut chinez de cercetare militara realizate in comun cu grupul farmaceutic CanSino Biologics. Armata chineza a autorizat utilizarea acestui vaccin in randurile militarilor la sfarsitul lunii iunie, chiar inaintea inceperii ultimelor faze ale testarii.

Trei vaccinuri dezvoltate in statele occidentale se afla in ultima faza a studiului clinic pe oameni: unul de catre compania americana Moderna, altul de catre universitatea Oxford in parteneriat cu laboratorul AstraZeneca si un al treilea de catre alianta germano-americana BioNTech / Pfizer.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: