Von der Leyen propune o Europă cu două viteze pentru a depăși blocajele puse de anumite țări UE

Von der Leyen propune o Europă cu două viteze pentru a depăși blocajele puse de anumite țări UE

Ursula von der Leyen a sugerat că țările dispuse să colaboreze în chestiuni economice ar trebui să continue în grupuri mai mici dacă nu se poate găsi unanimitatea, propunere făcută înaintea unui summit cheie axat pe consolidarea economiei europene înghesuită între SUA și China.

Șefa Comisiei Europene a declarat că obiectivul rămâne acela de a promova o agendă economică „ambițioasă” convenită de toate cele 27 de state membre, dar dacă acest lucru nu este posibil din cauza diferențelor politice, statele membre ar trebui să se orienteze către coaliții mai mici, relatează Euronews.

Federalism pragmatic

Comentariile sale vin după ce Mario Draghi, una dintre cele mai influente voci din dezbaterea europeană, a cerut UE să lucreze ca o adevărată uniune și i-a îndemnat pe liderii europeni să adopte o abordare federalistă „pragmatică” pentru proiecte comune, de la energie la securitate.

„Ambiția noastră ar trebui să fie întotdeauna să ajungem la un acord între toate cele 27 de state membre”, a scris von der Leyen într-o scrisoare adresată liderilor luni.

„Cu toate acestea, acolo unde lipsa de progres sau ambiție riscă să submineze competitivitatea sau capacitatea de acțiune a Europei, nu ar trebui să ne ferim să folosim posibilitățile prevăzute în tratate în cadrul cooperării consolidate”, a continuat ea.

Principiul cooperării consolidate permite statelor membre, cu condiția ca minimum nouă țări să fie de acord, să aprofundeze integrarea fără restul statelor membre.

Comentariile lui Von der Leyen marchează o abatere semnificativă de la principiul consensului care ghidează instituțiile UE și deschide ușa către o Europă cu două viteze.

Rapoartele Draghi și Letta

Liderii europeni se vor reuni joi pentru o întâlnire informală la Castelul Alden Biesen, din Belgia.

Draghi se va alătura celor 27 alături de fostul prim-ministru italian Enrico Letta.

În perioada premergătoare reuniunii, președintele Consiliului European, António Costa, a declarat pentru Euronews că ăntâlnirea va avea ca scop concentrarea atenției asupra implementării rapoartelor Draghi și Letta publicate în 2024 și va oferi „orientări politice clare” pentru lideri.

Înaintea summitului, un grup de 10 țări se va reuni la invitația Germaniei, Italiei și Belgiei pentru a stabili o linie comună.

În scrisoarea sa, von der Leyen a declarat că Comisia dorește să accelereze agenda sa de simplificare, dar a îndemnat colegislatorii din Parlamentul European să fie constructivi.

Comentarii

Citește mai departe

Premierul Sloveniei, Robert Golob, a declarat într-un interviu acordat POLITICO că alegerile care urmează să aibă loc în Slovenia și Ungaria sunt decisive pentru direcția politică a Europei și pentru viitorul Uniunii Europene. Golob a subliniat că scrutinul din Slovenia, programat pe 22 martie, și cel din Ungaria, din 12 aprilie, ar putea reprezenta un […]
Cotația uleiului de palmier a urcat luni dimineață cu 10% pe piețele internaționale. În același timp, prețul grâului se apropie de cel mai ridicat nivel din ultimii ani, deoarece conflictul militar a dus rapid la scumpirea energiei și a îngrășămintelor chimice. Analiștii Bloomberg avertizează că există riscuri majore privind aprovizionarea globală cu cereale. Biocombustibilii devin […]
Verzii germani au învins CDU, partidul conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, în alegerile statale din Baden-Württemberg, considerate un test pentru liderul german, potrivit sondajelor de la ieșirea din urne. Peste 31% dintre alegători au optat pentru Verzi, conduși de Cem Özdemir, conform unui sondaj realizat pentru postul de radio ZDF , comparativ cu 30,5% […]
Dialogul dintre Statele Unite și China este „vital” pentru a preveni erorile de calcul la nivel global, a declarat ministrul chinez de externe Wang Yi. Declarația lui Wang Yi a venit înaintea mult așteptatului summit dintre liderul chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump, care este așteptat să aibă loc luna aceasta, relatează Reuters. […]
O tragedie fără margini a avut loc în comuna Mădârjac, județul Iași, acolo unde o femeie însărcinată în luna a șaptea a născut prematur în propria locuință. Din păcate, nou-născutul a decedat înainte ca medicii să poată interveni eficient, deoarece ambulanța trimisă în ajutor a rămas împotmolită pe un drum impracticabil. Medicii au ajuns după […]