„Vrei sa stii daca faci parte din statul paralel? E simplu!”. Mesaj viral pe Facebook, tu faci parte din „statul paralel”?

politica

Un craiovean, Daniel Lica, a reusit sa sintetizeze in cateva fraze ce inseamna de fapt „statul paralel” cu care PSD sustine ca se lupta. Mesajul sau a devenit viral pe Facebook.

„Vrei sa stii daca faci parte din statul paralel? E simplu!

Gandeste-te daca ai rude de gradul I sau II implicate in politica, daca esti membru PSD de partid, daca ai castigat postul pe pile, daca ai avansat pe pile, daca castigi o gramada de bani fara sa stii ce trebuie sa faci la locul de munca, daca esti consilier PSD, daca castigi contracte cu statul pe banda rulanta, daca esti presedinte de asociatie de orice fel, daca ai pensie speciala sau daca primesti cadouri fara sa stii motivul.

Nimic din toate astea? Imi pare rau pentru tine, dar locuiesti in statul paralel si existi doar ca sa ii intretii pe cei de sus”, a scris craioveanul pe Facebook.

Comitetul Executiv National al Partidului Social Democrat a adoptat vineri, la Baile Herculane, o rezolutie prin care a denuntat „statul paralel si ilegitim, care incearca sa preia controlul asupra puterii politice”.

„Comitetul Executiv al PSD, intrunit in sedinta din 17 noiembrie 2017, a analizat rezultatele obtinute in cele 10 luni de guvernare, precum si situatia politica actuala. Referitor la stadiul indeplinirii programului de guvernare, s-a constatat ca Guvernul a realizat masurile aferente perioadei analizate, datele fiind sintetizate intr-un document public. Acesta atesta indeplinirea angajamentelor asumate in campania electorala fata de romani. In acelasi timp, PSD a analizat situatia tensionata prezenta in spatiul public din cauza numeroaselor informatii despre abuzurile grave ale unor persoane care activeaza, au condus sau inca mai conduc institutii publice de forta si care indica in mod clar existenta unui asa-numit ‘Stat Paralel si Ilegitim’, care incearca sa preia controlul asupra puterii politice, legitim constituita prin alegeri libere si corecte, reprezentand un pericol de natura sa ingrijoreze opinia publica”, se arata in documentul citit de secretarul general al PSD, Marian Neacsu, la finalul reuniunii.

Potrivit rezolutiei, PSD constata existenta mai multor vulnerabilitati ale statului de drept, care sunt speculate de exponentii „statului paralel si ilegitim”, cu scopul de a controla discretionar puterea politica sau puterea judecatoreasca.

„Rezulta ca ‘Statul Paralel si Ilegitim’ foloseste resursele financiare publice si instrumentele specifice autoritatii de stat pentru a-i intimida, santaja sau a-i inlatura pe decidentii politici care sustin sau promoveaza modificarile legislative menite sa readuca puterile statului in matca lor constitutionala, in acord cu principiile democratice si cu drepturile si libertatile fundamentale ale omului”, se mai arata in documentul adoptat de conducerea PSD.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: