Zelenski vorbeste de genocidul comis de Putin: „Daca puternicii lumii nu se jucau cu Rusia, situatia era alta”

externe

Zelenski, ONU, New York, discurs, plan de pace

Presedintele Volodimir Zelenski spune ca este convins ca Ucraina va fi intotdeauna un stat independent si nu va fi infranta, dar acum trebuie vazut care e pretul pe care il plateste pentru libertate. 

Liderul de la Kiev a acuzat din nou Occidentul ca este vinovat pentru situatie, pentru ca s-au jucat de-a sanctiunile cu Putin.

„Ucraina va fi intotdeauna un stat independent si nu va fi infranta. Singura intrebare este ce pret va trebui sa plateasca poporul nostru pentru libertate si Rusia – pentru razboiul absurd impotriva noastra. Desfasurarea catastrofala a evenimentelor ar fi putut fi oprita daca lumea trata situatia din Ucraina ca fiind situatia sa. Daca puternicii lumii nu se jucau cu Rusia, ci ar fi facut presiuni pentru a opri razboiul”, a adaugat el.

Presedintele ucrainean a continuat spunand ca de saptamani intregi Uniunea Europeana incearca sa se puna de acord pe un al saselea pachet de sanctiuni impotriva Rusiei, iar aceasta tara primeste aproape un miliard de euro pe zi de la europeni pentru livrari de energie.

„Desigur, sunt recunoscator prietenilor nostri care promoveaza noi sanctiuni. Dar de unde au obtinut atata putere cei care blocheaza al saselea pachet (de sanctiuni al UE, care include embargoul pe petrol rusesc, n.red.)? De ce li se permite sa aiba inca atata putere, inclusiv in proceduri intra-europene? Uitati-va de cate saptamani lumea nu a indraznit sa bolocheze sistemul bancar rusesc – toate bancile, fara exceptie, pentru a-i lua agresorului oportunitatea de a finanta nu doar razboiul impotriva noastra, dar si politica de a crea rupturi si crize in lume”, a subliniat Volodimir Zelenski, potrivit News.ro.

El a mentionat ca de mult timp se incearca obtinerea de catre Ucraina a armelor, inclusiv MLRS (sistem de lansare a rachetelor multiple, de care are nevoie pentru a schimba cursul ostilitatilor si a-i da afara mai rapid pe ocupanti.

„Incepand din 26 mai 2014 si chiar mai mult din 24 februarie anul acesta si pana astazi, au fost multe ocazii pentru cei care chiar au puterea de o face sa puna capat lucrurilor si sa spuna: acum Rusia va simti cu adevarat pretul pentru ceea ce face impotriva Ucrainei, impotriva unitatii europene si impotriva libertatii”, a punctat el.

Si Estul se tranforma in ruine

Zelenski a subliniat ca actuala ofensiva a ocupantilor in Donbas poate „face regiunea nelocuita”.

„Ei vor sa transforme in cenusa Popasna, Bakhmut, Liman, Lisiceansk si Sievierodonetk. Ca si Volnovaha, ca si Mariupol. In orasele si comunitatile mai apropiate de granita cu Rusia, in Donetk si Lugansk, ei aduna pe toti care pot sa tina locul celor ucisi si raniti in contingentul de ocupatie. Toate astea, inclusiv deportarea oamenilor nostri si uciderea in masa a civililor, reprezinta o politica evidenta de genocid urmata de Rusia”, a acuzat el.

El a mentionat ca joi a fost bombardat din nou Harkovul si noua oameni au murit, iar 19 au fost raniti: „Toti civili. Un copil (cinci luni) si un tata au fost ucisi. Mama este in stare grava. Printre cei raniti la Harkov este o fata de noua ani”.

Zelenski a aratat ca au fost multe atacuri in regiunea Sumi, in Donbas, intensificari ale loviturilor de artilerie in regiunea Zaporojie.

„A pune presiune pe Rusia este literalmente o chestiune de a salva vieti. Si fiecare zi de intarziere, de slabiciune, diferite dispute sau propuneri de a tempera agresorul pe socoteala victimei inseamna noi ucraineni ucisi. Si noi amenintari pentru toata lumea de pe continentul nostru”, a adaugat presedintele ucrainean.

Zelenski a relatat ca s-a adresat Parlamentului si poporului leton, aratand recunostinta pentru ajutorul acordat Ucrainei, inclusiv cel defensiv, si ca a discutat cu premierul Olandei Mark Rutte despre cum poate fi crescuta capacitatea Ucrainei de a se apara si a respinde atacurile.

„Trebuie sa fim educati si curajosi. Nu pierdeti nicio singura zi din viata. Sa stiti pentru ce traiti ziua!”

Presedintele Ucrainei a avut un mesaj si pentru copii si tineri.

„De obicei, in aceste zile din mai sarbatorim ultimul clopotel in scoli si ii felicitam pe baieti si fete pentru inceputul unei noi etape in viata. Sincer vorbind, o etapa mai luminoasa decat copilaria. Pentru ca in sfarsit apar oportunitatile in viata. Oportunitatile de adult. Dar copilaria totusi nu s-a terminat. Anul acesta nu este o vacanta traditionala in Ucraina. Si asta este de inteles. In asemenea vremuri. Intr-o asemenea situatie. Si nu toate scolile din Ucraian termina procesul educational in mai anul acesta. Si nu toti absolventii sunt acum in tara noastra.

Dar ceea ce este constant este ca indiferent de vremuri si de situatie, nu trebuie sa pierdem oportunitatile. Trebuie sa luptam. Trebuie sa ne dezvoltam. Trebuie sa ne aparam libertate si sa putem folosi acea libertate. Deci, trebuie sa fim educati si curajosi. Nu pierdeti nicio singura zi din viata. Sa stiti pentru ce traiti ziua. Si sa credeti in Ucraina. Pentru ca aici au ucrainenii cea mai mare sansa sa aiba succes. Si in special – dupa victoria noastra. Pe care o vom obtine cu siguranta. Si vom indeparta cu siguranta fraza temporar ocupat referitoare la pamantul nostru, care va fi eliberat pentru totdeauna. Indiferent cat va fi de dificil”, a conchis Zelenski.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: