Zis si facut. Iohannis declanseaza procedura de anihilare a noilor legi ale justitiei, anunta cand au loc consultarile cu partidele politice

news

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a trimis luni o scrisoare presedintilor partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlamentul Romaniei, prin care ii invita miercuri, la consultari, la Palatul Cotroceni, pe tema legislatiei din domeniul justitiei.

„Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a trimis luni, 22 octombrie a.c., o scrisoare presedintilor partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlamentul Romaniei, prin care ii invita la consultari, la Palatul Cotroceni, pe tema legislatiei din domeniul justitiei.”, se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale.

Programul consultarilor va fi urmatorul:

Miercuri, 24 octombrie 2018

Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD)
Ora 15:30 – Partidul Alianta Liberalilor si Democratilor (ALDE);
Ora 16:00 – Partidul National Liberal (PNL);
Ora 16:30 – Uniunea Salvati Romania (USR);
Ora 17:00 – Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR);
Ora 17:30 – Partidul Miscarea Populara (PMP);
Ora 18:00 – Grupul parlamentar al minoritatilor nationale.

Administratia Prezidentiala precizeaza ca fiecare delegatie poate fi formata din maximum cinci persoane.

Discutiile vin in contextul avizului Comisiei de la Venetia si a criticilor aduse de aceasta institutie cu privire la OUG privind legile justitiei si Codurile Penale.

De altfel, presedintele Klaus Iohannis a cerut, vineri, demisia ministrului Justitiei, Tudorel Toader, ca urmare a criticilor forului european.

„Sub pretextul implementarii recomandarilor Comisiei de la Venetia in cuprinsul Ordonantei de Urgenta 92/2018, a inclus prevederi fara nicio legatura cu acestea, ba chiar contrare lor, de natura sa sporeasca ingrijorarea partenerilor europeni. Presedintele Romaniei mentioneaza ca acesta este un nou episod dintr-un lung sir de decizii controversate luate de acest ministru in timpul mandatului sau. In acest mod, Ministrul Justitiei si-a compromis definitiv credibilitatea, motiv intemeiat pentru a-si prezenta demisia din functie”, se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, remis vineri MEDIAFAX.

Mai mult despre: , ,


Comentarii: