Zoaiele PSD, in capul liderului ALDE Europa. Zoana il ataca pe Verhofstadt pentru ca o apara pe Kovesi: „Indeamna Guvernul Romaniei sa intervina in actul de justitie”

politica

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoana, inlocuitoarea lui Dancila in PE, lanseaza un nou atac agresiv la adresa lui Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE de la Bruxelles. Zoana sustine ca liderul ALDE indeamna „Guvernul Romaniei sa intervina in actul de justitie si sa dispuna procurorilor sa inceteze a strange probe in cazul Laurei Codruta Kovesi”.

„Am vazut ca liderul eurodeputatilor ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a trimis o scrisoare catre presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, prin care, fara sa ne ascundem dupa expresii diplomatice, cerea acestuia sa faca presiuni asupra Guvernului Romaniei pentru ca Laura Codruta Kovesi sa poata participa la procesul de selectie pentru functia de procuror-sef european.

Practic, Guy Verhofstadt indeamna Guvernul Romaniei sa intervina in actul de justitie si sa dispuna procurorilor sa inceteze a strange probe in cazul Laurei Codruta Kovesi.

Este, practic, o tentativa de incalcare a statului de drept in Romania, din partea unui lider de grup europarlamentar care ne critica permanent tara exact pentru acest motiv. Ceea ce nu intelege Verhofstadt si altii ca el este ca Romania nu a intrat in Uniunea Europeana pentru a executa ordinele domniei sale, ci pentru a fi membru cu drepturi egale in aceasta familie europeana.

Am observat, de asemenea, ca Verhofstadt marjeaza mult pe cartea faptului ca doammna Kovesi este doar suspect si nu este condamnata inca. Eu doresc sa il intreb pe liderul ALDE din Parlamentul European, daca ar fi avut un candidat din tara domniei sale, suspect intr-unul sau in 18 dosare penale, la fel i-ar fi sustinut candidatura?

Declaratia domnului Verhofstadt pare mai degraba o modalitate prin care se doreste intimidarea actului de justitie din Romania.

Dar, daca Verhofstadt s-a gandit sa rezolve domnia sa aceasta problema a doamnei Kovesi, facand presiuni asupra Guvernului, poate se gandeste si cum sa ii rezolve si cealalta problema: lipsa de calificare a fostului procuror sef al DNA. Pentru a participa la acea procedura de selectie, doamna Kovesi are nevoie de o echivalare rapida a gradului profesional de procuror de parchet de pe langa tribunal cu cel de procuror de la Inalta Curte de Justitie.

Depechez-vous, Monsieur Guy Verhofstadt!”, afirma Zoana intr-un comunicat transmis redactiei.

Liderul ALDE in Parlamentul European, Guy Verhofstadt, i-a transmis o scrisoare presedintelui PE, Antonio Tajani, in care ii solicita sa protejeze integritatea procesului de selectie pentru desemnarea sefiei Parchetului European si sa garanteze participarea pe deplin a Laurei Codruta Kovesi.

„In contextul atacurilor Guvernului roman la adresa Laurei Kovesi, Sophie in’t Veld si cu mine i-a scris astazi presedintelui Parlamentului European, cerandu-i sa protejeze integritatea procesului de selectie pentru desemnarea procurorului-sef european si sa garanteze ca doamna Kovesi poate participa deplin”, a scris Guy Verhofstadt, luni pe Twitter.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: