Dancila i-a speriat pe toti. Presedintele Iohannis, prima reactie privind posibilitatea declansarii alegerilor anticipate

politica

Opozitia, PNL si USR, s-au prezentat la Cotroceni, in cadrul consultarilor pentru desemnarea unui nou premier, cu solicitarea de declansare a alegerilor anticipate.

Dan Barna, presedintele USR, a spus dupa consultarile cu seful statului ca Uniunea a „accentuat faptul ca solutia decenta este cea a alegerilor anticipate”. „Presedintele a fost de acord ca ajungerea la anticipate este destul de dificila”, a adaugat insa Barna.

Liderul USR a spus ca este o miza pentru Romania numirea unui premier non-PSD si ca formatiunea sa va sustine un astfel de prim-ministru cu patru conditii: daca va sustine anularea modificarilor din comisia Iordache, revenirea la alegerea primarilor in doua tururi, amendarea legislatiei fiscale si principiul “fara penali in functii publice”.

Liberalii i-au prezentat presedintelui Klaus Iohannis optiunea lor pentru declansarea alegerilor parlamentare anticipate, a precizat liderul PNL, Ludovic Orban, la finalul consultarilor cu seful statului, precizand ca l-au informat si ca, daca li se va solicita, isi asuma raspunderea de a demara negocieri pentru formarea unei majoritati care sa nu includa PSD.

”Am prezentat pozitia PNL – decizia de a nu participa la nicio formula de guvern care cuprinde PSD, de a vota impotriva oricarei formule de guvern care contine PSD. Optiunea pe care am exprimat-o este provocarea de alegeri anticipate. Consideram ca optiunile populatiei de azi nu mai au nicio legatura cu cele exprimate in alegerile din 2016”, a precizat Ludovic Orban.

”L-am informat pe presedinte ca PNL, in cazul in care i se va solicita, isi poate asuma raspunderea de a demara negocieri pentru formarea unei majoritati care sa nu includa PSD”, a mai declarat liderul PNL.

Orban nu a vrut sa spuna ce le-a raspuns presedintele Iohannis, precizand ca nu este Liviu Dragnea sa dezvaluie continutul unor discutii.

”Presedintele va reflecta, va decide si va prezenta concluziile. (…) Sunt convins ca presedintele este in fata unei decizii extrem de dificile”, a afirmat liderul PNL.

Intrebat daca PNL ar avea cum sa formeze o majoritate, Ludovic Orban a replicat: ”Si in cazul in care nu s-ar putea forma o majoritate, se poate face primul pas spre anticipate”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , ,


loading...

Comentarii: