Dancila, intalnire cu ambasadorul Germaniei chiar inainte ca Tudorel Toader sa isi prezinte raportul privind-o pe Kovesi. Ce au discutat

news

Premierul Viorica Dancila l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucuresti, intr-o vizita de curtoazie, in cadrul discutiilor accentul fiind pus pe interesul comun pentru consolidarea si dezvoltarea in continuare a dialogului politic si a cooperarii economice dintre cele doua state.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prim-ministrul Dancila a subliniat ca relatiile excelente dintre Romania si RF Germania se bazeaza si pe stranse legaturi interpersonale, atat din perspectiva etnicilor germani din Romania, cat si a contributiei originarilor germani din Romania stabiliti in Germania.

In cadrul intrevederii, premierul roman a mentionat ca Germania este primul partener comercial al Romaniei si al doilea mare investitor in economia noastra nationala si si-a exprimat deschiderea fata de initierea unui dialog cu reprezentantii companiilor germane.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dancila a precizat ca se doreste o cooperare intensa in domeniul cercetarii si productiei pentru promovarea electromobilitatii si a stocarii de energie, dar si in domeniul digitalizarii.

Totodata, se arata in comunicat, seful Executivului a subliniat ca doreste continuarea si intensificarea colaborarii pentru pregatirea fortei de munca in sistem dual, la nivelul tuturor regiunilor din Romania.

„Referindu-se la preluarea de catre Romania a presedintiei Consiliului UE incepand cu 1 ianuarie 2019, demnitarul roman a oferit asigurari ca tara noastra va actiona ca un partener activ si constructiv, avand ca premisa o abordare unitara, pro-europeana, care este sustinuta atat la nivelul autoritatilor romane in ansamblu, cat si al cetatenilor”, precizeaza sursa citata.

Conform comunicatului, pe agenda discutiilor au figurat, de asemenea, cooperarea sectoriala dintre cele doua state si importanta unei cooperari romano-germane aprofundate in plan european.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: