DNA, detalii despre retinerea lui Bogdan Olteanu. Vrea sa il ARESTEZE pentru 30 de zile

news

Directia Nationala Anticoruptie a confirma oficial informatia potrivit careia Bogdan Olteanu, viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei, a fost retinut pentru 24 de ore sub acuzatia de trafic de influenta.

Procurorii afirma, intr-un comunicat publicat pe site-ul sau, vineri dimineata, ca „exista date si probe potrivit carora” in perioada iulie – noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, care la acea vreme era presedinte al Camerei Deputatilor din partea PNL, „a solicitat si primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro si sprijin electoral, constand in servicii de marketing si consultanta, in schimbul efectuarii de demersuri pe langa membrii Guvernului Romaniei pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunarii”.

„Banii au fost remisi de catre omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, se arata in acest comunicat.

In urma „diligentelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectiva a fost numita la data de 18 septembrie 2008 in functia de guvernator al Deltei Dunarii”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba de Liviu Mihaiu, fost guvernator al Deltei Dunarii, care a negat insa orice implicare intr-o fapta de coruptie.

In cauza se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane, precizeaza procurorii.

Bogdan Olteanu urmeaza sa fie prezentat vineri Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: