Dragnea a fost infrant: „Nu ma intereseaza ordonantele”. Insa promite razbunare: „O sa vorbesc, m-am saturat de plangeri penale”

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri ca pe el, personal, nu il intereseaza ordonantele de urgenta privind gratierea si modificarea Codurilor penale, deoarece lui i se pot „face dosare unul dupa altul”.

„Am auzit ca sunt facute pentru mine, pe mine nu ma intereseaza. Mie oricum mi se pot face dosare unul dupa altul”, a spus Dragnea, citat de Agerpres.

Presedintele Camerei Deputatilor a precizat ca asteapta de la Guvern „ceva in privinta asta, cand au de gand sa faca ceva sa fie hotarati, limpezi si foarte exacti”.

Liviu Dragnea a subliniat ca sunt niste obiective asumate de PSD in campania electorala privind drepturile si libertatile fundamentale ale oamenilor si este vorba de o abordare serioasa in acest domeniu, nu numai de cele doua ordonante de urgenta.

Totodata, Dragnea a spus ca, de saptamana viitoare, o sa inceapa si el sa vorbeasca despre „adevaratii penali din Romania”, deoarece s-a saturat de faptul ca se arata numai spre PSD.

„Dupa ce demaram procedurile parlamentare pentru buget, o sa vorbesc, m-am saturat de plangerile penale ale PNL si USR”, a afirmat Liviu Dragnea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: