Dragnea simte miros de gratii. Directorul Tel Drum a fost pus sub urmarire penala. Primele declaratii, dupa intalnirea cu procurorii DNA

news

Directorul companiei Tel Drum, Petre Pitis, a fost pus, vineri, sub urmarire penala de catre procurorii DNA. La iesirea de la audieri el a declarat ca nu este vinovat de nimic.

„Probabil este un denunt facut aiurea”, a declarat Pitis.

Petre Pitis, directorul societatii Tel Drum, si Florea Neda, fost director al aceleasi societati, s-au prezentat vineri la sediul Directiei Nationale Anticoruptie pentru a fi audiati de procurori intr-un dosar in care se investigheaza fapte de coruptie.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres ca in acest caz procurorii investigheaza fapte in legatura cu fonduri europene.

DNA anunta, intr-un raspuns transmis la solicitarea News.ro, ca la data de 10 iulie 2017, ”procurorii anticoruptie s-au sesizat din oficiu in legatura cu alte aspecte continute in investigatia jurnalistica a celor de la Rise Project, publicata la data de 6 iulie 2017 existand indicii cu privire la savarsirea unor infractiuni asimilate coruptiei”.

DNA mai preciza ca in acest moment este inceputa urmarirea penala doar cu privire la fapta (“in rem”).

“Aceasta etapa nu are caracterul formularii unor acuzatii impotriva unei persoane, ci are doar semnificatia instituirii cadrului procesual in care se pot strange primele probe cu privire la o anumita fapta”, anunta DNA.

Rise Project a publicat un raport atribuit Directiei Generale de Protectie Interna, intitulat “Nota privind aspecte care afecteaza climatul socio-economic al judetului Teleorman”, care descrie o “retea infractionala compusa din persoane cu putere de decizie in judet”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene si guvernamentale. In acest document, Dragnea este prezentat drept “detinatorul majoritar al actiunilor la purtator de la SC Tel Drum SA”. Rise Project a scris ca raportul, care in prezent s-ar afla in arhiva DGPI, vorbeste despre afacerile cu bani publici ale gruparii, despre zeci de licitatii, despre controlul real al firmei Tel Drum, lucrari fictive, donatii suspecte la partid, cercuri relationale si de influenta.

DNA a anuntat ca ”o parte dintre aspectele continute in investigatia jurnalistica publicata” de Rise Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul directiei. Dosarul a fost constituit pe baza de sesizare din oficiu, procurorii dispunand in 19 februarie 2016 inceperea urmaririi penale in rem pentru infractiuni de coruptie si asimilate coruptiei. Totodata, DNA preciza ca dupa inceperea urmaririi penale au fost solicitate informatii inclusiv de la autoritatile din Brazilia.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins informatiile prezentate de Rise Project privind legaturile sale cu firma Tel Drum, afirmand ca nu are actiuni la purtator si nici nu se afla ”in spatele” ei, fapt demonstrat de mai multe dosare deschise si in cazul carora a fost dispusa neinceperea urmaririi penale.

Liviu Dragnea a contestat si informatiile privind afacerile sale in Brazilia.

“N-am ascuns niciodata ca am mers in aceasta tara. Am avut indrazneala sa merg si in alte tari. Nici lucrul asta nu l-am ascuns. N-am transferat bani in Brazilia, n-am transferat bani in nicio alta tara. N-am facut afaceri in Brazilia si nu am afaceri in Brazilia si nici in alta tara”, a spus seful PSD.

De asemenea, Dragnea a sustinut ca totul a pornit de la George Soros, care este, in opinia sa, “un personaj malefic”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: