Farmecele ei nu au functionat. Firea primeste un raspuns taios din partea celor doi neurochirurgi: ‘Nu exista imi retrag demisia’. Ce vor face in continuare

news

Neurochirurgii Ionut Gobej si Florin Bica anunta ca nu isi vor retrage demisiile, desi Gabriela Firea le-a promis functii in cadrul Spitalului Colentina. Cei doi au demisionat, luni, din cadrul spitalului, urmare a situatie dezastruoase in care a ajuns unitatea dupa ce Firea l-a dat afara pe fostul manager.

Cei doi medici au spus ca au trimis zeci de referate, inclusiv Primariei Bucuresti, insa nu au fost bagati in seama.

„Noi si sectia de Terapie intensiva am trimis zeci de referate, – care nu au avut vreun ecou -, si le-am trimis nu doar administratiei spitalului, ci si altor institutii ale statului, care au ca responsabilitate activitatea medicala in Spitalul Colentina. Am avut promisiuni care pana in acest moment nu au fost respectate. Nenumarate promisiuni fara ceva concret la final”, a spus Gobej intr-un interviu pentru Republica.

El a mentionat ca nu are de gand sa-si retraga demisia, desi Gabriela Firea i-a promis o functie importanta in cadrul spitalului, dupa ce a izbucnit scandalul.

„In nicio conditie. Ar fi o dovada de neseriozitate dusa la extrem ca peste o saptamana sa imi retrag demisia. Nu exista ‘Imi retrag demisia’”, a adaugat neurochirurgul.

„Nu exista nicio conditie in care sa imi retrag demisia insa, asa cum am discutat si cu doamna Firea, luni seara, doua ore jumate, i-am spus ca orice efort pe care l-ar face de acum incolo pentru colegii nostri care au ramas in Colentina, si care sunt oameni foarte capabili, ne-ar relaxa. Ne-am bucura sa stim ca exista cineva care sa poata continua ce am creat noi. Am obtinut promisiuni in acest sens de la doamna primar. Zic Doamne Ajuta! Sa speram ca, macar acum, lucrurile vor fi ameliorate, daca nu rezolvate pentru pacienti si colegii nostri”, a mai spus Gobej.

El a spus si ce va face in continuare.

„Doctorul Bica si cu mine avem energii potentiale mari si ca putem construi oriunde ne-am duce. Si o vom face dupa ce vom face o mica pauza. O sa fac tot ce imi sta in putere ca numele de Gobej sa fie asociat cu lucruri bune, cu constructie. Ne-am gandit ce inseamna rezistenta noastra in Spitalul Colentina. Daca mai rezistam insemna sa facem compromisuri in actul medical. Si nu vrem sa facem asta, n-am facut-o niciodata si… mai bine nu mai operez nimic toata viata decat sa omor un om ca n-am avut un fir. E simplu. Eu tin foarte mult la libertatea mea psihica, intelegeti, la linistea mea. Este o meserie foarte complicata prin implicatiile morale, prin responsabilitatea pe care ti-o cere. Daca mai asociezi la asta si hartuiri, si mizerie, si lipsuri nu poti sa faci lucrurile bine. Trebuie sa schimbi putin macazul, cum am facut-o noi”, este concluzia neurochirurgului Gobej.

Luni, dupa izbucnirea scandalului, Gabriela Firea i-a propus doctorului Gobej sa preia interimar postul de sef de sectie Neurochirurgie. In acelasi timp, le-a solicitat celor doi medici sa ii faca o propunere pentru un director medical interimar al spitalului Colentina.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: