Gata cu Schengen? Reactii dure ale tarilor UE fata de propunerea ministrului de Interne al Germaniei de reintroducere a controalelor la granite in Uniunea Europeana

externe

Cererea Uniunii Crestin-Sociale (CSU) germane, partidul bavarez partener al Uniunii Crestin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, de reintroducere a controalelor la granite in Uniunea Europeana pentru a reduce numarul de migranti care sosesc in Germania este „inacceptabila”, a declarat marti premierul ceh Andrej Babis, relateaza Reuters, citata de Agerpres.

Andrej Babis a afirmat ca cele 28 de tari ale Uniunii Europene mai au inca multe de facut cu privire la migratie, insa nu ar trebui sa uite principiile sale fundamentale, inclusiv libertatea de miscare. Republica Ceha este membra a zonei Schengen.

„Ultimele dispute privind migratia din Germania conduc la propuneri privind inchiderea frontierelor si reintroducerea controalelor la frontiera, ceea ce este inacceptabil pentru noi”, a spus Babis in cadrul unei conferinte pe teme UE la Praga.

„Succesul economiei noastre depinde extrem de mult de functionarea sistemului Schengen”, a spus el.

Aliatii bavarezi ai Angelei Merkel au convenit luni sa-i acorde sefei guvernului german un termen de doua saptamani pentru gasirea unei solutii europene la problema migratiei, in lipsa unei asemenea solutii, liderul CSU si totodata ministru de interne, Horst Seehofer, urmand sa dispuna inchiderea frontierelor Germaniei pentru migranti.

Dupa acest anunt, Angela Merkel a organizat o conferinta de presa la care a apreciat drept rezonabil acest termen de doua saptamani, intrucat el corespunde Consiliului European din 28-29 iunie, insistand ca astfel are un mandat puternic de negociere cu liderii europeni la acest capitol.

Liderii CSU au sustinut la sfarsitul saptamanii trecute ca, in lipsa unui compromis cu Merkel, ministrul Horst Seehofer isi va pune in aplicare planul de expulzare a migrantilor sositi in Germania care au fost inregistrati anterior intr-un alt stat al Uniunii Europene, masura ce ar anula politica usilor deschise fata de migranti promovata de Angela Merkel.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: