Penalul Dragnea se identifica cu natiunea romana. Face SCANDAL dupa ce Iohannis a anuntat ca penalii n-au ce cauta la Ziua Nationala

politica

Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri ca de 1 Decembrie nu este nici ziua presedintelui Klaus Iohannis, nici ziua a premierului Dacian Ciolos, este sarbatoarea constiintei nationale, iar orice roman are dreptul si trebuie sa se bucure de aceasta zi.

„Sper ca dupa aceste alegeri toata lumea sa inteleaga, presedintele Iohannis, toate partidele, toti liderii de partide, ca un razboi politic permanent nu ajuta natiunea romana. Nu ajuta. Eu nu stiu, de exemplu, cine l-a sfatuit sa faca aceasta greseala uriasa cu interdictia de a participa la Ziua Nationala, pentru ca aici, in cazul asta, a confundat politica cu natiunea. 1 Decembrie nu este nici ziua lui Iohannis, nici a lui Ciolos, nici a PNL, nici a USR, este sarbatoarea constiintei nationale si oricine, orice roman, are dreptul si trebuie sa se bucure de Ziua Nationala si nu se pot pune restrictii. Cine l-a sfatuit sa faca aceasta miscare a gresit”, a spus Dragnea, la Realitatea Tv.

Purtatorul de cuvant al presedintelui, Madalina Dobrovolschi, a anuntat joi ca de 1 Decembrie vor fi organizate cu ocazia Zilei Nationale parada militara la Arcul de Triumf si o receptie la Palatul Cotroceni, unde nu au fost invitate persoanele cu probleme penale.

„Am vazut ca exista tot felul de discutii in spatiul public referitoare la acest subiect si tin sa precizez inca de la inceput faptul ca nu voi face referire la anumite persoane, nu voi face referire la anumite nume pentru ca nu despre asta este vorba. Este vorba despre niste criterii care au stat la baza intocmirii listei cu invitati si nu pot si nici nu vreau sa va ascund faptul ca in constituirea acestor criterii care au fost luate in calcul bineinteles ca in primul rand este vorba despre criteriul ca acea persoana sa detina o functie in stat, dar sa si respecte niste criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistenta unor probleme penale”, a declarat Dobrovolschi la Palatul Cotroceni.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: