Revolutia tacuta din PSD. Dupa Ponta, si socrul Sarbu se RETRAGE din functiile de conducere

politica

Senatorul Ilie Sarbu intentioneaza sa-si anunte demisia de la conducerea grupului PSD din Camera superioara a Parlamentului.

Potrivit surselor citate, aceasta intentie a fost discutata in cadrul reuniunii de luni a conducerii PSD. Ilie Sarbu ar urma sa faca acest anunt cel mai probabil in viitoarea reuniune a grupului parlamentar. De altfel, potrivit unor surse PSD, Ilie Sarbu ar intentiona si sa demisioneze din PSD si sa se retraga astfel din politica. Socrul lui Victor Ponta ar viza o functie la Curtea de Conturi.

Presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, preciza luni ca liderii partidului se vor intalni cu senatorii social-democrati duminica, iar cu deputatii — luni.

Un posibil inlocuitor al lui Sarbu la conducerea grupului ar fi senatorul Serban Nicolae. Alte surse sustin ca ar fi vorba de Mihai Fifor, presedintele Comisiei pentru transporturi si energie din Senat.

Fifor a fost propus si pentru postul de ministru al Transporturilor, in locul demisionarului Ioan Rus, insa nominalizarea sa a fost respinsa de presedintele Klaus Iohannis, in iulie.

Printre propunerile avansate de social-democrati mai figureaza Constantin Mitu, presedinte al Comisiei de munca, dar si fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu. Un alt nume luat in calcul a fost cel al lui Ioan Chelaru, care insa va ramane, cel mai probabil, vicepresedinte al Senatului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: