50% dintre barbatii ucraineni spun ca sunt gata sa lupte impotriva rusilor. Putin ar putea ordona un atac simultan pentru ocuparea a opt regiuni din Ucraina

externe

General-locotenentul Olexander Pavliuk, comandantul operatiunilor Fortelor mixte ucrainene, a declarat luni intr-un interviu pentru The Times ca nu exclude ca armata rusa sa incerce sa atace Ucraina din mai multe directii pentru a ocupa opt regiuni ale tarii, conform agentiei de presa ucrainene LB.ua, citata de Agerpres.

Presedintele rus Vladimir Putin ar putea ordona un atac impotriva Ucrainei dinspre mai multe directii simultan si ocuparea a opt regiuni cheie, inclusiv Nipru, Odesa si Harkov, a afirmat el, avertizand ca un astfel de scenariu ar insemna pierderea tuturor capacitatilor militare si industriale majore de catre Ucraina, inclusiv accesul la Marea Neagra.

Pavliuk a mentionat ca Rusia a desfasurat 54 de grupuri tactice de lupta, inclusiv 36 de rachete balistice Iskander cu raza medie de actiune, care ar putea lovi Kievul.

Intre diverse scenarii, data de 20 februarie este mentionata ca fiind data dupa care ar fi posibila o invazie rusa in Ucraina. Atunci, se vor incheia Jocurile Olimpice de Iarna de la Beijing, iar in Belarus – exercitiile militare comune cu armata rusa.

„Este o data care ne ingrijoreaza”, a subliniat generalul ucrainean, adaugand ca nu numai armata, ci si rezervistii vor fi implicati in respingerea unei eventuale invazii.

Ministerul Apararii ucrainean a declarat anterior ca efectivele Fortelor de Aparare Teritoriala (TRO, rezervistii – n.r.) au in jur de 10.000 de oameni, dar, in situatii exceptionale, acestea pot ajunge la peste 130.000 de persoane. Aceste forte sunt chemate sa respinga eventuala agresiune militara rusa, noteaza LB.ua.

Potrivit sondajelor de opinie, fiecare al doilea barbat ucrainean este gata sa se alature Fortelor de aparare teritoriala, iar in randul femeilor procentul este de 18%.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: