Noua candidati la alegerile prezidentiale din Slovacia. Lupta stransa intre Pellegrini, aliatul premierului pro-rus Fico, si pro-occidentalul Korcok

externe

Odata cu primul tur al alegerilor prezidentiale din Slovacia de sambata, toate privirile vor ramane atintite pe cei doi candidati principali, Ivan Korcok, un fost ministru de externe pro-occidental, si fostul premier Peter Pellegrini, partener de coalitie al prim-ministrului Robert Fico, conform Euractiv.

Dupa ce actualul presedinte pro-occidental Zuzana Caputova a decis sa nu mai candideze pentru un al doilea mandat, doar liderul partidului Hlas, Pellegrini si diplomatul Korcok sunt vazuti ca avand sanse reale de succes dintre toti cei noua candidati.

Potrivit expertilor politici contactati de Euractiv Slovacia, in timp ce Pellegrini conduce in sondaje, calea spre palatul prezidential este totusi la indemana ambilor candidati.

„Ivan Korcok poate castiga. Alegerile din 2014 si 2019 au aratat ca partea societatii cu valori pro-occidentale este inca foarte puternica in Slovacia”, a spus un analist politic Radoslav Stefancik.

Korcok este o fata cunoscuta la Bruxelles, unde a fost reprezentant permanent al tarii sale pe langa UE, intre 2009 si 2015.”

In 2014, slovacii l-au ales pe candidatul pro-occidental Andrej Kiska ca presedinte in locul lui Fico, iar in 2019, au ales-o pe activista liberala Zuzana Caputova, in locul fostului comisar UE, Maros Sefcovic, pe care l-a nominalizat partidul Smer al lui Fico.

Cu toate acestea, Stefancik s-a grabit sa sublinieze ca Pellegrini este un adversar redutabil, el impartind timp de multi ani „titlul” de cel mai de incredere politician al Slovaciei, impreuna cu Caputova dar ca multe s-au schimbat in societatea slovaca de atunci.

„Intre timp, am suferit din cauza pandemiei de COVID-19, in timpul careia unii oameni si-au pierdut iluzia unei vieti mai bune si acum sunt din ce in ce mai frustrati de consecintele acesteia”, a rezumat expertul, facand aluzie la faptul ca Slovacia este printre tarile care au iesit cel mai rau din aceasta situatie.

Echilibru neasteptat

Ultimele sondaje publicate marti arata o situatie „neobisnuit” de echilibrata intre cei doi candidati, cu un usor avantaj pentru Pellegrini in cursa prezidentiala.

Potrivit agentiei slovace de opinie AKO, el ar castiga 40,4% din voturi in primul tur iar Korcok 38,6%. Diferenta ar fi chiar si mai mica apoi, in turul doi, cand Pellegrini ar castiga cu 52,9% iar Korcok ar obtine 47,1%.

In acelasi timp, sondajul NMS Market Research a aratat ca Korcok va castiga prima runda, dar in cele din urma va pierde in a doua cu 49,1% fata de 50,9% cat ar obtine Pellegrini.

Pentru ca Korcok sa castige, el trebui fie sa obtina sprijinul alegatorilor celorlalti candidati  invinsi, fie sa-i convinga pe cei nehohotarati care nu aleg sa participe la alegeri, spun expertii.

Pellegrini, aliat al lui Fico, Korcok, rival

Campania lui Korcok se bazeaza pe premisa ca actuala coalitie de guvernamant nu ar trebui sa preia toate pozitiile de conducere ale tarii si isi prezinta candidatura ca pe un „contrabalans” la masurile din ultima vreme ale actualului guvern.

Aceste decizii au condus la proteste la nivel national si la izolarea tot mai mare a Slovaciei in randul aliatilor sai din UE si NATO.

Intre timp, Pellegrini critica conceptul de contrabalansare al lui Korcok, spunand ca acesta este „absolut gresit” fiindca acesta nu face decat sa „promita un conflict intre cele mai inalte organisme constitutionale din Slovacia”.

„Daca Korcok este ales, cel mai probabil va continua mostenirea politica a lui Andrej Kiska si Zuzana Caputova”, a declarat analistul politic Grigorij Meseznikov pentru EURACTIV Slovacia.

El a reiterat ca „Korcok a fost intotdeauna un pro-occidental” si ca, in calitate de sef de stat, va „incerca sa neutralizeze excesele” actualului guvern.

„Daca Pellegrini va castiga, tot ceea ce am trait in ultimele cinci luni ale actualului guvern va continua”, a spus expertul, adaugand ca „nu exista nicio sansa” ca Pellegrini sa se opuna guvernului Fico sau pozitiilor sale pro-ruse.

„Ca membru al Smer si persoana apropiata lui Robert Fico, el a fost intotdeauna loial”, a subliniat Meseznikov.

Inainte de a fonda partidul Hlas in 2020, Pellegrini a fost membru al partidului Smer timp de aproape 20 de ani. In urma asasinarii jurnalistului Jan Kuciak in 2018, Fico a fost demis din postul sau de prim-ministru si i-a cedat locul lui Pellegrini.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: