Surpriza majora pentru Putin, China anunta ca „independenta si integritatea teritoriala a Ucrainei trebuie protejate”: „Aceasta este pozitia Chinei”
Ministrul de externe al Chinei a declarat ca Ucraina are dreptul de a-si proteja suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala.
Suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a fiecarei tari trebuie sa fie protejate, iar „Ucraina nu face exceptie”, a declarat in weekend ministrul chinez de externe, Wang Yi, care a avertizat impotriva expansiunii NATO spre est.
„Suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a tuturor tarilor trebuie sa fie protejate, deoarece acestea sunt principiile de baza in relatiile internationale stabilite prin Constitutia Natiunilor Unite”, a declarat Wang sambata, prin legatura video, la cea de-a 58-a Conferinta de Securitate de la Munchen.
„Aceasta este, de asemenea, ceea ce a sustinut China, fara exceptie in ceea ce priveste Ucraina. Daca unii oameni inca se intreaba care este pozitia Chinei in aceasta chestiune, este vorba de o exagerare si o distorsiune deliberata”, a orecizat ministrul, citat de South China Morning Post.
Presedintele rus a acumulat aproape 200.000 de soldati pe flancurile nordic, estic si sudic al Ucrainei, potrivit oficialilor americani. Analistii din domeniul apararii care lucreaza pentru organizatia Atlantic Council au avertizat ca Kremlinul a finalizat pregatirile pentru o operatiune ofensiva pe scara larga.
Ei au spus ca fortele rusesti ar putea „probabil sa execute o noua invazie a Ucrainei cu mai putin de douasprezece ore de avertizare fara echivoc”.
In conditiile in care o invazie pare din ce in ce mai iminenta, cel mai inalt diplomat chinez a profitat de aparitia sa la conferinta de securitate de la Munchen de sambata pentru a-l avertiza pe Putin sa nu-si duca la bun sfarsit ambitiile expansioniste, scrie MSN News.
Wang Yi a afirmat dreptul Ucrainei de a-si proteja integritatea teritoriala si a indemnat la o solutie diplomatica la escaladarea crizei. El a calificat acordul de la Minsk drept „singura cale de iesire” si a indemnat toate partile sa se uneasca si sa rezolve criza pe cale pasnica.
Yi a mai spus ca Ucraina nu ar trebui sa fie o linie de front pentru competitia dintre marile puteri.
Acordul de la Minsk se refera la un acord diplomatic semnat in februarie 2015 in capitala Belarusului de catre reprezentantii Rusiei, Ucrainei, Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) si liderii a doua regiuni separatiste pro-ruse.
Acordul stabilea o serie de masuri militare si politice care nu au fost inca puse in aplicare.
Un blocaj major a fost reprezentat de insistenta Rusiei, care sustine ca nu este parte la conflict si, prin urmare, nu este obligata sa respecte termenii acestuia.
Moscova doreste, de asemenea, ca regiunile separatiste sa aiba autonomie in ceea ce priveste politica economica si externa – un lucru pe care Kievul l-ar accepta foarte greu.
Declaratia lui Wang Yi la adresa lui Putin reprezinta o surpriza majora, avand in vedere ca presedintele Chinei, Xi Jinping, parea sa sustina politica ucraineana a dlui Putin. Cei doi lideri s-au intalnit la Beijing la inceputul Jocurilor Olimpice de iarna de la Beijing. Cei doi au emis atunci o declaratie comuna in care au cerut Occidentului sa „abandoneze abordarile ideologizate ale razboiului rece”.