A demisionat responsabila Amnesty International pentru Ucraina: „Daca nu traiti intr-o tara invadata de ocupanti care o fac bucati, probabil nu intelegeti ce inseamna sa condamnati o armata de aparatori”

externe

Responsabila Amnesty International pentru Ucraina, Oksana Pokalciuk, a demisionat sambata, dupa ce Kievul a criticat un raport al organizatiei care critica armata ucraineana pentru periclitarea civililor, transmite AFP, citata de Agerpres.

Intr-un comunicat difuzat vineri noaptea pe pagina sa de Facebook, Pokalciuk recunoaste ca raportul din 4 august a folosit neintentionat propagandei ruse.

Amnesty si-a asumat vineri in intregime raportul in care aratat ca fortele armate ucrainene isi instaleaza infrastructuri militare in zone locuite, in scoli si spitale, ceea ce pune in pericol civilii si incalca legislatia internationala.

Raportul a provocat iritare la Kiev. Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat chiar organizatia pentru drepturile omului ca „incearca sa amnistieze statul terorist rus”, punand „victima si agresorul, intr-un anumit fel, pe picior de egalitate”.

„Daca nu traiti intr-o tara invadata de ocupanti care o fac bucati, probabil nu intelegeti ce inseamna sa condamnati o armata de aparatori”, a scris reprezentanta Amnesty in Ucraina. Ea sustine ca a incercat sa convinga conducerea organizatiei ca raportul este partinitor si nu tine seama de punctul de vedere al ministerului ucrainean al apararii.

Pokalciuk arata ca Amnesty a trimis in cele din urma o solicitare ministerului, insa a lasat prea putin timp pentru un raspuns, iar ca urmare raportul pare sa sustina versiunea Moscovei. „In efortul de a proteja civilii, acest raport a devenit un instrument al propagandei ruse”, a adaugat ea.

Intr-un mesaj anterior pe Facebook, Pokalciuk mai afirma ca Amnesty nu a tinut seama de apelurile echipei sale de a nu publica raportul si ca „ieri aveam speranta naiva ca totul se poate aranja si ca textul va fi inlocuit. Dar astazi mi-am dat seama ca nu se va intampla asta”.

Agnes Callamard, secretara generala a Amnesty, a dat asigurari vineri ca concluziile raportului se bazeaza pe „dovezi obtinute in cursul unor investigatii de mare amploare, supuse acelorasi norme riguroase si procese de verificare ca intreaga activitate a Amnesty International”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: