Acuzat de hartuire sexuala, Tudose si-a facut aparitia alaturi de Grindeanu la Podul Braila

politica

Prima aparitie in public a europarlamentarului PSD Mihai Tudose dupa ce a fost acuzat de o fosta consiliera de hartuire sexuala. Tudose a venit la Braila, pentru a se poza alaturi de Sorin Grindeanu pe viitorul pod suspendat.

Tudose a disparut din peisajul public la scurt timp dupa ce fosta consiliera l-a acuzat de hartuire sexuala, desi el era in carti pentru un post de ministru in Guvernul Ciolacu. Tudose a declarat pentru Europa Libera ca „eu am dat-o afara”.

El a acuzat-o ca facea lucruri neregulamentare cu dreptul sau de semnatura, printre care ca ar fi umflat cheltuieli sau desfasurat activitati ilegale de lobby. „E o farama de adevar si de aici ies minciuni. E o poveste plina de frustrari si ce si-o fi imaginat ea ca e bine sa se intample”, a sustinut Tudose.

„Nu toata lumea care pare victima, e victima. Poate sa fie si agresorul. Pentru ea, e o poveste interesanta despre de ce nu mai lucreaza la Parlamentul European”, a mai sustinut Tudose.

Citeste si: Un nou scandal sexual afecteaza PSD-ul. Tudose, suspectat ca si-a hartuit asistenta de la Bruxelles: „A venit peste mine in camera sa-mi aduca o carte la 11 noaptea”

Grindeanu a mers vineri la Podul Braila, anuntand ca in data de 6 iulie va fi dat in circulatie.

„In 6 iulie vom putea sa dam in circulatie pe varianta Macin. Am fost si pana acolo, probabil majoritatea ati vazut ca lucrarile sunt in proportie de aproape 100% finalizate. Mai sunt cateva lucruri de pus la punct, in rest toate sunt finalizate. Am luat decizia de a da drumul circulatiei cat se poate de repede, in 6 iulie, desi vor mai urma lucrari. Asa cum bine stiti, pana la sfarsitul anului trebuie data in circulatie si varianta Jijila si se va termina si acceasta, dar urmatoarele saptamani dupa darea in circulatie vor trebui demontate aceste macarale mari pe care le vedeti. Am avut de ales intre doua variante: ori mai tinem o luna si ceva – doua pana reusesc sa dea jos aceste macarale, sa le demonteze si ar insemna sa treaca tot sezonul estival, cand va fi foarte mult folosit acest pod, ori sa facem un program astfel incat sa poata fi folosit podul, iar anumite ore sa fie folosite pentru demontarea acestor macarale”, a declarat ministrul Transporturilor.

Progresul fizic al lucrarilor la podul suspendat, care va asigura legatura dintre Braila si Tulcea, a ajuns deja la 97%, iar la drumurile de acces, varianta scurta, la 93%.

”In 6 iulie vom putea sa dam in circulatie pe varianta Macin, am fost si pana acolo, lucrarile sunt in proportie de aproximativ suta la suta finalizate, mai sunt cateva lucruri de pus la punct”, a anuntat ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu a precizat ca a luat decizia sa dea drumul la circulatie cat se poate de repede, in 6 iulie, desi vor mai urma lucrari. ”Pana la sfarsitul anului va trebui data in circulatie si varianta Jijila si se va termina si aceasta, dar urmatoarele saptamani dupa darea in circulatie vor trebui demontate aceste macarale mari”, a spus ministrul.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: