Afaceristii din dosarul Otopeni, bagati inapoi in arest preventiv. Curtea de Apel a admis contestatia DNA

news

Curtea de Apel Bucuresti a decis, joi seara, ca afaceristii din Dosarul Otopeni sa fie trimisi inapoi in arest, admitand astfel contestatia DNA.

Afaceristii vor fi arestati pentru o perioada de 15 zile.

Ceri arestati sunt: Ivan George Alexandru – director comercial CNAB, Balan Cristian Dumitru (din anturajul lui Ivan), Tanasescu Radu Laurentiu – director SC MILLENIUM PRO DESIGN si Lascut Catalin – actionar majoritar la firma mai sus mentionata – alias „regele duty free-urilor”.

Citeste si: Marele dosar Otopeni: „Ma duc la Marcel!/ Ciolacu e un taran de la Buzau/ M-am dus la Cuc din partea lui Firea/ Grindeanu se viseaza presedintele tarii”

Decizia instantei:

I. In baza art. 425 alin. 7 pct.2 lit. a C.p.p.n rap. la art. 204 C.p.p.. admite contestatia formulata de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie.

Desfiinteaza in parte incheierea pronuntata de catre judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Bucuresti – Sectia I Penala in dosar nr. 9800/3/2023, la data de 29.03.2023 si rejudecand pe fond, dispune: in baza art. 226 C.p.p.. admite propunerea de arestare preventiva formulata de catre Parchetul de pe langa iCCJ – DNA in dosar nr. 259/P/2022.

In baza art. 223 alin. 2 C.p.p.. dispune arestare preventiva a inculpatilor Balan CRISTIAN DUMITRU, IVAN GEORGE ALEXANDRU, Lascut Catalin si Tanasescu RADU LAURENTIU, pe o durata de 15 zile, de la 13.04.2023 la 27.04.2023, inclusiv.

Dispune emiterea mandatelor de arestare preventiva.

In baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de catre stat raman in sarcina acestuia.
II. In baza art. 425′ alin. 7 pet. 1 lit. b Cp.p. rap. la art. 204 C.p.p., respinge ca neintemeiate contestatiile formulate de catre contestatorii – inculpati Balan CRISTIAN DUMITRU, Lascut Catalin si Tanasescu RADU LAURENTIU, impotriva incheierii mentionate mai sus.

In baza art. 275 alin. 2, alin. 4 C.p.p., obliga pe fiecare contestator-inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat in valoare de cate 200 lei.

III. In baza art. 425′ alin. 3 C.p.p. rap. la art. 415 C.p.p., a act de retragerea contestatiei formulate de catre contestatorul-inculpat IVAN GEORGE ALEXANDRU.

In baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obliga contestatorul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat in valoare de 100 lei.

Definitiva. Pronuntata in camera de consiliu, azi, 13.04.2023.

Procurorii anticoruptie noteaza in ordonanta ca, in perioada 11 ianuarie – 8 noiembrie 2022, persoana fizica, fara calitate speciala (Balan Cristian Dumitru), direct sau dupa caz, prin intermediul lui George Alexandru Ivan, ar fi pretins in patru randuri de la un om de afaceri (inculpatul asociat in cadrul unei societati comerciale, cercetat in prezenta cauza) si de la directorul general al unei alte societati comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro si 1.200.000 de euro).

„In schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lasat sa se creada ca are influenta asupra ministrului Transporturilor si directorului general al CNAB, ca ii va determina pe acestia sa indeplineasca acte ce intra in indatoririle lor de serviciu in legatura cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spatiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, incheiate intre CNAB si societatea inculpatului care exploateaza spatii comerciale pe segmentul de retail, respectiv intre CNAB si societatea unde lucreaza directorul general”, arata anchetatorii.

Conform DNA, intr-un context asemanator si pentru acelasi motiv, in perioada, 25 august 2022 – 23 ianuarie 2023, barbatul, asociat in cadrul unei societati comerciale care exploateaza spatii comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societati comerciale folosinta unor spatii comerciale in interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestari de servicii fictive, suma de 294.275 lei.

De asemenea, procurorii spun ca, in perioada 29 decembrie 2021 – 1 februarie 2023, Bogdan-Serban Litoi, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la asociatul societatii comerciale care exploateaza spatii comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu intarziere de patru luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achizitia de servicii de consultanta si asistenta organizata de CNAB.

In data de 14 februarie 2022, George Alexandru Ivan ar fi permis accesul unui director general al unei alte societati comerciale (martor in cauza) la informatii din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicitatii, respectiv la date din continutul unui caiet de sarcini pentru achizitia de servicii de consultanta, anterior publicarii acestuia (18 mai 2022). De asemenea, Ivan i-ar fi indicat aceluiasi om de afaceri si modalitatea prin care putea sa castige licitatia respectiva, sustine DNA.

A doua zi, 15 februarie 2022, George Alexandru Ivan ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini, mentioneaza anchetatorii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: