Al doilea om in stat, legaturi stranse cu clanurile interlope. Serban Nicolae, la masa cu Clanul Sportivilor

politica

Serban Nicolae, propus de PSD pentru functia de presedinte al Senatului, a doua functie in stat, a fost fotografiat alaturi de interlopi din Clanul Sportivilor la o petrecere organizata in 2016. aktual24.ro a prezentat in 2017 fotografii de la acea petrecere, insa nu a existat nicio reactie in PSD.

Serban Nicolae are sanse de aproape 100% de a deveni presedinte al Senatului avand in vedere ca PSD detine singur majoritatea in aceasta camera a Parlamentului. Este foarte grav ca un politician care are legaturi cu clanurile interlope din Bucuresti sa devina numarul doi in statul roman.

Petrecerea a avut loc in 2016, la scurt timp dupa ce candidatul PSD pentru Primaria Sectorului 4, Daniel Baluta, a castigat alegerile. Serban Nicolae a fost unul dintre invitatii de marca ai evenimentului. Senatorul a fost fotografiat de unul dintre participanti, care a trimis imaginile redactiei aktual24.ro, in timp ce se intretinea cordial, la aceeasi masa, cu un interlop celebru din sectorul 4, Florian Puiu.

Florian Puiu, apropiat de Clanul Sportivilor, este finul lui Cristi Calu, unul dintre cei mai periculosi interlopi ai Bucurestiului.

Florian Puiu a reusit sa ajunga pe listele de candidati ai PSD si chiar sa devina consilier local in sectorul 4. In campania electorala pentru alegerile locale, in presa a aparut un film in care Florian Puiu prezida sedintele PSD Sector 4 alaturi de doi bodyguarzi masivi.

La inceputul anului 2013, anchetatorii au facut 115 perchezitii la lideri si membri ai clanurilor „Camatarii” si „Sportivii”, intr-un dosar de tentativa de omor, lipsire de libertate si santaj. 80 de suspecti, printre care Sile si Nutu Camataru, au fost dusi la audieri. Unul dintre cei vizati de ancheta procurorilor a fost, la acea vreme, si Florian Puiu.

„Nefericitul primar Baluta a intrat sub protectia unui personaj pe nume Florian Puiu. Acest Puiu este aparent un consilier local PSD la Sectorul 4 si deci este teoretic coleg de partid cu primarul Baluta. In 2013 insa, Florian Puiu a fost adus la audieri intr-un dosar de crima organizata alaturi de membrii clanurilor interlope Sportivii si Camatarii. Atunci, presa relata ca procurorii DIICOT au pus sub acuzare peste 100 de membri ai celor doua grupari care stapanesc afacerile necurate din Sectorul 4.

Florian Puiu nu a fost arestat deocamdata, desi relatiile sale cu Nicusor Dumitrescu – zis Bibiloi sunt de notorietate. Acest Bibiloi este unul din locotenentii Clanului Sportivilor, condus de Cristian Rosca. Florian Puiu a participat, in 2010, la nunta lui Bibiloi; in 2013, Bibiloi a fost arestat.

Surse din Primaria Sectorului 4 sustin ca Florian Puiu a devenit de facto noul primar, iar Daniel Baluta executa doar ordinele acestui individ apropiat al lumii interlope; Puiu controleaza si majoritatea din consiliul local al sectorului. Pentru a intelege ce fel de personaj este acest obscur Florian Puiu, este suficient sa-i citim declaratia de avere: prietenul interlopilor nu are niciun venit, niciun salariu, niciun loc de munca in afara de indemnizatia de consilier local.

El detine o avere impresionanta: Florian Puiu a declarat de-a lungul timpului ca detine 495 de hectare de teren arabil in Ilfov, 25 de hectare in Prahova, un hectar in Giurgiu si 5.000 de metri patrati in Mangalia. Intre timp, Puiu a vandut cateva sute de hectare. Consilierul PSD mai detinea doua vile in Bucuresti, doua apartamente plus o masina Ferrari, pe care a vandut-o cu 80 de mii de euro. Puiu a mai declarat ca detine ceasuri in valoare de circa 200 de mii de euro, pe care, la fel, le-a vandut, in final pastrand doar un ceas de aur estimat tot la 80 de mii de euro”, scria cetateanul.net.

Clanurile de interlopi, prezente la ICCJ pentru a-l sustine pe Liviu Dragnea

Florian Puiu, comeseanul interlop al lui Serban Nicolae, a fost prezent alaturi de cateva zeci de alti interlopi sa il sustina pe Liviu Dragnea cand acesta avea proces la ICCJ.

Personajul care a adus cei mai multi oameni, luni, la Inalta Curte, a fost Puiu Florian, tovaras la catarama cu mafiotii din Clanul Sportivilor si Clanul Camatarilor, scria Adevarul in aprilie 2019.

„Nu doar ca s-a ocupat de organizare, dar a fost si el acolo, pe trotuar“, au declarat surse politice.

Puiu Florian e cureaua de legatura intre lumea politica si lumea infractionala aducatoare de voturi, mentiona publicatia citata.

„In realitate, cel care controleaza Sectorul 4 e Puiu Florian, care are mari interese imobiliare in zona. Cu voturile interlopilor, Florian l-a scos pe Baluta primar. Baluta e doar de forma acolo“, spunea pentru „Adevarul“ unul dintre consilierii locali din Sectorul 4.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: